Vitaminele D sunt introduse în organism prin alimentele vegetale, sub formă de provitamine, din care, sub acţiunea razelor ultraviolete, ia naştere vitamina D.

Sursele de vitamina D sunt exogene (din alimentaţie) şi endogene (prin sinteza cutanată, sub influenţa razelor ultraviolete).

Vitaminele D sunt mai puţin răspândite în natură, în cantităţi neînsemnate în regnul vegetal şi în cantităţi mai mari în alimentele de origine animală (uleiul de peşte, gălbenuş de ou, unt, ficat de viţel, lapte de vacă). Vitaminele D nu sunt prezente în carnea de bovine, de porc, în untdelemn, margarină, fructe, legume.

Cantităţile scăzute de vitamina D din laptele de vacă nu acoperă nevoile copiilor, de aceea administrarea de vitamina D trebuie să înceapă chiar după 7-10 zile de la naştere.

Nevoile de vitamina D sunt acoperite de 400 ui (unităţi internaţionale) pe zi pentru sugari şi copiii de la 1 la 6 ani şi de 100 ui pentru copiii mai mari şi adolescenţi.

Studiile efectuate în România arată că nevoile de vitamina D ale copilului sunt acoperite de 400-800 ui/zi în regiunile însorite şi de 1.000-2.000 ui/zi în regiunile reci sau în situaţii biologice speciale.

Vitamina D, prin derivaţii activi (hormonali), acţionează asupra intestinului, osului, rinichilor, paratiroidiei şi muşchilor. La nivelul intestinului, vitamina D favorizează absorbţia calciului şi fosforului. La nivelul osului, vitamina D are un efect de mobilizare a calciului şi de favorizare a depunerii lui în matricea osoasă, prin creşterea concentraţiei de acid citric şi prin alte modificări locale. În rinichi favorizează reabsorbţia calciului şi fosforului la nivelul tubilor renali. În muşchi, favorizează sinteza proteinelor contractile. La nivelul paratiroidei controlează sinteza şi eliberarea parathormonului.

Vitaminele D introduse în organism prin alimentaţie se absorb la nivelul intestinului subţire şi sunt transportate pe cale sanguină în organe.

Absorbţia vitaminei D este influenţată de:

- diaree şi orice accelerare de tranzit intestinal;

- cantităţi reduse de lipide din alimentaţie;

- regimuri hiperglucidice;

- unele substitute minerale;

- infecţii şi tulburări hepatice.

Toate aceste situaţii favorizează apariţia rahitismului.

După absorbţie, organismul depozitează vitamina D în ficat, creier, piele, rinichi, plămâni, glande suprarenale. Cantitatea depozitată depinde de aportul alimentar, medicamentos, de radiaţiile ultraviolete, de consum şi de pierderi. La om, depozitarea vitaminei D se face timp de 12-14 săptămâni.

Eliminarea vitaminei D se face prin bilă şi mucoasa intestinală. Prin urină, vitamina D se elimină numai în bolile renale.

Acţiunea fiziologică esenţială a vitaminei D este reprezentată de intervenţia acesteia în metabolismul fosfo-calcic.

În rubrica de săptămâna viitoare vom vorbi despre situaţiile în care apar carenţe de vitamina D, dar şi despre modul corect de administrare a acestei vitamine.

dr. Doina Dumitriu, medic primar medicină de familie