George și Sfânta Parascheva - împreună, de ziua lor

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

George și Sfânta Parascheva - împreună, de ziua lor

    • George și Sfânta Parascheva - împreună, de ziua lor
      George, micul pelerin născut de ziua Sfintei Paracheva (Foto: Constantin Comici)

      George, micul pelerin născut de ziua Sfintei Paracheva (Foto: Constantin Comici)

    • George și Sfânta Parascheva - împreună, de ziua lor
      Iasmina, sora lui George (Foto: Constantin Comici)

      Iasmina, sora lui George (Foto: Constantin Comici)

S-au învoit de la școală și au plecat spre Iași, pentru prima dată, în pelerinaj la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Nu prea știu la ce s-au înhămat, dar nu-și pierd nădejdea. „Nu cred că va fi ușor. Avem mult de stat la rând. Dar mă bucur că am venit”, spune Iasmina din Ivești, Bârlad.

Fratele ei mai mic e tăcut și aparent timid. În realitate, are în suflet o fericire pe care o trăiește cum știe el mai bine, în tihnă. „Sunt născut de ziua Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie. Drumul acesta, la Iași, e un cadou pe care părinții mi l-au făcut. Și întâlnirea cu Sfânta va fi tot un cadou!”, povestește George. Nu e puțin lucru ca, de ziua lor, să-și spună La mulți ani! „Am acasă pe bunica Parascheva, care m-a rugat s-o salut pe Sfântă și de la ea”, adaugă sărbătoritul.

Pe 14 octombrie va împlini 8 ani. Și toată viața, apoi, își va aminti că la 8 ani a fost, pentru prima dată, pelerin la sfânta lui ocrotitoare. Că a primit în dar un drum lung, aparent ostenitor, dar fericit. Și că a oferit în dar timpul său, răbdarea și dragostea lui de prunc Sfintei Parascheva.