Voia Domnului și folosul nostru
Fiule! Supune-te voii lui Dumnezeu şi vrăjmaşul care te tulbură va fugi de la tine. Stai unde vei putea în biserică şi rosteşte rugăciunea lui Iisus, ca vameşul, şi Domnul te va ajuta.
Domnul cel Milosârd împlineşte şi îndreaptă totul după voia Sa şi spre folosul nostru, chiar dacă ni se pare că face acest lucru prin mijloace potrivnice nouă. Să răbdăm, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, şi vom vedea...
Fiule! Supune-te voii lui Dumnezeu şi vrăjmaşul care te tulbură va fugi de la tine. Stai unde vei putea în biserică şi rosteşte rugăciunea lui Iisus, ca vameşul, şi Domnul te va ajuta.
Trebuie să lăsăm totul în voia lui Dumnezeu, la gândul despărţirii noastre de trup. Domnul ne învaţă să nu ne lipim de cele pământeşti, oricât de dragi ne-ar fi ele, şi să tindem către cele cereşti, mântuindu-ne sufletele. Să-i dăm cezarului ceea ce este al cezarului. Măcar să ne mântuim sufletul, căci toate celelalte sunt deşertăciuni. Aici totul este trecător. Şi gândul nostru trebuie să fie la Dumnezeu, la viaţa viitoare. Tot ce este pământesc va trece.
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 29-30)
Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro