Mulți oameni nu cunosc calea mântuirii, rătăcesc în întuneric și nu văd Lumina Adevărului. Dar El a fost, este și va fi, și pe toți îi cheamă cu milostivire la Sine: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, cunoașteți-Mă și Eu vă voi da odihna și libertatea”. Iată adevărata libertate: când suntem în Dumnezeu. Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alții; în aceasta stă libertatea: în iubirea de Dumnezeu și de aproapele. În aceasta e și libertatea și egalitatea. În rangurile pământești nu poate fi egalitate, dar acest lucru nu contează pentru suflet. Nu se poate ca fiecare să fie împărat sau prinț; nu se poate ca fiecare să fie patriarh sau egumen sau întâi-stătător; dar în orice rang e cu putință să iubești pe Dumnezeu și să fii bineplăcut Lui și numai aceasta contează. Și cine iubește mai mult pe Dumnezeu pe pământ, acela va avea mai multă slavă în Împărăție. Cine iubește mai mult, acela se avântă cu tărie spre Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamărit pe măsura iubirii lui. Și am înțeles că iubirea este felurită după tăria ei.

Cineva se teme de Dumnezeu ca să nu-L supere cu ceva – aceasta e întâia iubire. Cineva are mintea curată de gânduri – aceasta e cea de-a doua iubire, mai mare decât prima. Cineva are în chip simțit harul în sufletul său – aceasta e a treia iubire, încă mai mare. Cea de-a patra și desăvârșita iubire de Dumnezeu e atunci când cineva are harul Duhului Sfânt în suflet și în trup. Trupul unuia ca acesta se sfințește și după moarte se va preface în sfinte moaște. Așa a fost la marii sfinți mucenici, la proroci și la cuvioși. Cine a ajuns la această măsură rămâne neatins de iubirea trupească.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 125-126)