Suntem împreună-călători cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții în duminica a doua după Rusalii, continuându-ne pașii trupești și duhovnicești, ascultând și zidindu-ne sufletește din cuvintele de aur ale Evangheliei, care nu sunt doar simple fraze, aranjate în versete, ci clipe din trecut, prezent și viitor prin care Dumnezeu este omniprezent și ne vorbește fiecăruia dintre noi.

În cadrul duminicii de astăzi, numită „a Sfinților Români”, în cadrul Sfintei Liturghii se vor citi două pericope evanghelice consemnate de Sfântul Evanghelist Matei: prima, care face referire la chemarea primilor apostoli – cf. Matei 4, 18-23; și cea de-a doua, care vorbește despre lumină, mărturisire și mântuire – cf. Matei 5, 14-16; 10, 32-33; 17-18, 22.

În interiorul tuturor sfinților au existat harul, lucrarea și prezența Duhului Sfânt, pentru că ei au împlinit cu desăvârșire Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, niciodată Sfânta Scriptură, Evanghelia lui Hristos nu ne învață și nu ne îndeamnă la ceva care să însemne efort peste puterea de împlinire a omului, peste resursele pe care oricare dintre noi le avem la dispoziție; din contra, tot ceea ce aflăm din cărțile sfinte pare o lucrare ușor de împlinit. Pentru că nu ar trebui să ne raportăm întotdeauna sau mai mult la cele materiale, pământești, ci este absolut necesar pentru mântuire a ne preocupa de singura entitate vie din care omul este alcătuit, adică de suflet, de merindele faptelor bune pentru viața cea veșnică.
Dumnezeu este prezent prin sfinții Lui care L-au iubit și mărturisit până în ultima clipă, uneori chiar cu prețul vieții lor. Dacă în fața Creatorului toți suntem egali, totuși Dumnezeu face „apel” la performanță și desăvârșire, dar fără să ni le impună cu forța. Ne cere efort, ne cere să ne silim mai mult, ne cere bunătate și iubire nesfârșită în raport cu aproapele nostru, și chiar lepădare de sine, adică eliberarea de propriile interese lumești și stricătoare și asumarea unei vieți la o înaltă calitate duhovnicească. Ne îndeamnă, nu ne impune!

Imperativul „Veniți după Mine” (cf. Matei 4, 19) este simplul îndemn al Mântuitorului nostru Iisus Hristos adresat primilor apostoli chemați la propovăduire. Fiul lui Dumnezeu S-a adresat persoanelor potrivite și simple în același timp. Cei patru, Simon Petru, Andrei, fratele său și cei doi fii ai lui Zevedeu, Iacov și Ioan, au răspuns prin faptă fără să fi pus vreo întrebare, fără să se împotrivească într-un fel voii lui Dumnezeu și L-au urmat, încrezându-se în cuvintele Lui, că vor deveni pescari de oameni.

Raportându-ne la noi, probabil, la același îndemn, am fi pus Mântuitorului foarte multe întrebări. Adică, așa cum întreabă omul atunci când este pus în situația unei schimbări semnificative din viață: de a se muta, de a schimba locul de muncă, de a lua anumite decizii care îi pot influența viitorul. Dar Apostolii s-au lăsat în voia lui Dumnezeu, pentru că L-au simțit în toată ființa lor.

Ceea ce trebuie să reținem, uitându-ne nu numai la Sfinții din România, ci la toți sfinții de pretutindeni, este modul în care și-au petrecut viața fiecare dintre ei, înțelegând care este voia lui Dumnezeu. Omul nu trebuie să fie potrivnic voii lui Dumnezeu, oricât de mari și de tari am fi ori ne-am crede în mod vremelnic pe pământ: „Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (cf. I Ioan 2, 17).

Voia lui Dumnezeu ne oferă veșnicie, nu vremelnicie. Este veșnicia pe care au dobândit-o sfinții ca urmare a ascultării față de Dumnezeu încă din timpul apostolilor, și mai înainte, și până la cei din zilele noastre. Astfel, în calendarul creștin-ortodox sunt consemnați 152 de sfinți români, adăugând faptul că în acest an, în contextul Centenarului Patriarhiei Române, au mai fost canonizați încă 16 noi sfinți care mijlocesc înaintea lui Dumnezeu și care sunt trecuți în calendar în culoare albastră. Este albastrul cerului care oglindește viața lor petrecută în nevoință și jertfelnicie pe pământ, cu rezonanță sfințitoare dincolo de cerul lui Dumnezeu.

Cumințenia sfinților le-a adus nemurirea și viața veșnică în Împărăție pentru că „nu s-au potrivit cu acest veac”, nu au trăit în complezența lumii, plăcerilor și a lucrului nefolositor care strică pacea, sănătatea și ființa, ci au căutat cu multă dorire la cuvintele lui Hristos: „Veniți după Mine!”, care aduc liniște, cumpătare, bucurie, desăvârșire și mântuire!