Mă trezesc transpirat în autobuzul supraaglomerat ce sparge ceața dimineții, zdruncinându-se din toate încheieturile, prin curbele strânse ale drumului. Bunica mă privește duios și, mângâindu-mă pe creștet, îmi șoptește cu glas domol:

 

"- Acuș ajungem la Iași, puiule!"

 

În timp ce ne pregătim să coborâm, privesc pe geamul aburit frânturi de lumini strălucitoare și aud în urechi zgomote asurzitoare de frâne în scrâșnete seci de roți. Când alunec pe scările autobuzului, aerul rece mă lovește în obraz, iar ecoul vocalizelor din autogară îmi sparge timpanele. Din cer curg lacrimi reci ca gheața, iar eu mă lipesc de picioarele bunicii care îmi aranjează protectoare hăinuța. Străbatem apoi străzi alunecoase și mă sperii de tramvaiele asurzitoare ce par niște roboți uriași. Curios, privesc în lumina străvezie a dimineții și deslușesc siluetele clădirilor uriașe. În stânga și în dreapta, armatele de faruri mă orbesc, iar agitația asta infernală îmi provoacă o senzație de frică și încerc să o strâng mai tare pe bunica de mână. Sclipirile multicolore ale vitrinelor îmi brodează fața, iar oamenii – umbre trecătoare – alunecă pe lângă noi de parcă ar fi teleghidați. Facem un mic popas și bunica scoate din desagă o plăcintă pe care eu o înfulec în grabă.

 

După ce mai parcurgem câteva străzi întortocheate, bunica se oprește respirând adânc și lăsând jos cu mișcări domoale desaga, îmi zice bucuroasă:

 

"- Am ajuns, puiule!"

 

Privesc cu uimire o clădire imensă cu turnuri maiestuoase ce se înalță ca o punte spre cer.

 

"- Ce biserică mare și frumoasă, bunico!"

 

"- Aici locuiește Sfânta Parascheva care ne așteaptă să o vizităm!", îmi spune bunica zâmbind.

 

Privesc mirat mulțimea de oameni, mult mai mulți decât la bâlciul din sat, care stau cuminți și aranjați, ca la grădiniță. Bunica mă îndeamnă să mă rog pentru mama, tata și pentru frățiorii mei la Sfânta Parascheva – protectoarea Moldovei – cea care are grijă de noi toți.

 

Înaintăm încet și la prânz ajungem lângă Sfânta Parascheva. Bunica mă ridică cu greu în brațe. Deodată o lumină orbitoare mi-a inundat fața și atunci am văzut-o pe Sfântă în toată splendoarea și strălucirea ei. Părea o regină pe un tron de aur, iar toți supușii ei o preamăreau, cu fețele pline de bucurie și admirație. În jur plutea o atmosferă caldă, de pace, într-o liniște deplină. Imaginea ei desăvârșită mi-a rămas întipărită în memorie. Și, de atunci, în fiecare toamnă din copilăria mea, eram în rugăciuni la Sfânta Parascheva însoțit de părinții și frații mei. Admiterea la facultate m-a adus și mai aproape de ea. În toate duminicile și în zilele dinaintea examenelor mă rugam și mă destăinuiam Sfintei cu tot ce aveam pe suflet. De fiecare dată îi lăsam o floare, iar ea îmi deschidea mintea și îmi descrețea fruntea de griji.

 

Cu ce nerăbdare și voioșie pășeam pe aleea care mă ducea la tine! Inima îmi fremăta de bucurie când îți admiram grădina verde, plină de flori, din curtea Catedralei Metropolitane. Și cu ce curaj și încredere pășeam în sala de examene după ce primeam binecuvântarea ta, Sfântă Parascheva. Cu ce stăruință îți spuneam că voi fi un bun creștin și că voi fi mereu alături de tine!

 

Dar, după absolvirea facultății, am fost nevoit să părăsesc orașul celor șapte coline și m-am îndepărtat ca un nerecunoscător de tine, Sfântă Parascheva, tu cea care mi-ai călăuzit pașii atâția ani.

 

Mirajul afacerilor și iubirea de arginți nu mă îndemna acum la sfânta sărbătoare a patroanei Moldovei. Priveam doar în treacăt incidentele minore pe care le difuzau televiziunile comerciale, televiziuni care nu vedeau că prin adunarea zecilor de mii de creștini demonstrează că suntem un popor privilegiat, având acest mare simbol al credinței.

 

Îmi mai aduceam aminte de tine doar la Sfintele Sărbători de Paști și Crăciun, când mai ajungeam la biserică cu familia. Cu durere în suflet îți spun că, atunci când aveam drum prin Iași, eram așa de grăbit încât nu mai găseam timp, măcar câteva minute, să te văd pe tine.

 

De ce oare ți-am întors spatele și am uitat cât de bună ai fost și cât de mult m-ai ajutat în atâția ani. De ce oare mi-am adus aminte de tine doar atunci când ochii mei au început să lăcrimeze în penitenciar?

 

Aici, în detenție, Sfântă Parascheva, ești aproape de mine, deoarece în fiecare dimineață mă trezește privirea ta blajină, care mă veghează din iconița lipită de zăbrelele metalice ale patului aflat deasupra mea. Port mereu cu mine o batistă cu chipul tău, sfințită, batistă care îmi adună lacrimile ca niște mărgăritare atunci când mă apucă dorul de tine și de cei dragi!

 

Mă gândesc cu tristețe în suflet unde sunt zilele de altă dată când mergeam cu bunica și părinții la marea ta sărbătoare. Bunica, cea care mi-a îndrumat primii pași spre tine a plecat de lângă noi. Apoi s-a dus și tata, iar anul acesta au chemat-o și pe mama lângă ei.

 

Într-o noapte, într-un vis minunat, mă așteptai la intrarea mitropoliei, tot așa cum m-ai primit prima dată și, văzându-mi durerea din priviri, mi-ai șoptit cu glas dulce: "– Te aștept să te întorci la mine!". Și atunci am simțit cum căldura vorbelor tale îmi deschide sufletul de bucurie. Și m-ai făcut să înțeleg abia acum, după atâția ani de suferință, că doar tu mă poți proteja ca un scut și mă poți călăuzi spre Lumina adevărată.

 

Sfântă Parascheva, cât aș vrea acum să te văd prin ochii de copil de altădată și am credința că anul acesta este ultimul an când nu o să ajung la sărbătoarea ta, dar cu siguranță voi fi lângă tine anul următor, în mângâierea rugăciunii, întocmai ca în visul meu.

 

Să știi, Sfântă Parascheva, că abia aștept să ajung afară, în libertate, la marea ta sărbătoare, să-ți ating veșmintele tale, să îți cuprind splendoarea și lumina chipului tău, să-ți umplu cu flori tronul din care ne veghezi, să-ți destăinui perioada grea prin care am trecut, să-mi aduci înapoi liniștea și bucuria rugăciunii și să-ți spun cu ochii înlăcrimați că nu te voi mai părăsi niciodată!