Vreau să intru într-o mănăstire

Întreabă preotul

Vreau să intru într-o mănăstire

Diana
întreabă:

Aş dori să mă fac călugăriţa şi nu ştiu cum ar trebui să încep? Se poate merge la orice mănăstire?

24 Noiembrie 2012
Dacă aveţi acest dor de cele cereşti, atunci nimeni nu vă va putea opri. Este bine însă să vorbiţi cu părintele duhovnic, iar apoi să mergeţi la o mănăstire şi să vorbiţi cu stareţa chinoviei. Călugăria înseamnă în primul stagiu ucenicie, veţi fi soră de mănăstire câţiva ani pentru un antrenament la asceză şi pentru a discerne dacă dorul monahal este intens şi adevărat sau doar este o reacţie la un stimul din lume. Călugăria înseamnă renunţarea la lume, la proprietăţi, la avere, stare socială şi carieră (uneori o meserie se poate face şi în mănăstirea, medic spre exemplu), la păcate, prietenii, părinţi, obişnuinţe şi confort lumesc şi ascultarea totală de stareţă, curăţie (de este cazul feciorie) până la moarte, sărăcie de bună voie. Mă rog pentru dumneavoatră să faceţi ceea ce este mai bine pentru a vă mântui. Călugăria este o cale sfântă, un chip îngeresc de renunţarea la lume, pocăinţă neîncetată şi Logodnă sfântă cu Mirele Hristos. Pr. Ioan Istrati

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: