Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele: Neguțătoriți cu ele până ce voi veni! Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi. Și, când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit. Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. Și i-a zis stăpânul: Bine, slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți. Și a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. Iar el a zis și acesteia: Să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți. A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ștergar, că mă temeam de tine, pentru că ești om aspru: iei ce nu ai pus și seceri ce n-ai semănat. Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Și eu, venind, l-aș fi luat cu dobândă. Și a zis celor ce stăteau de față: Luați de la el mina și dați-o celui ce are zece mine. Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. Zic vouă că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea. Și, zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim. (Luca 19,12-28) (Vineri în săptămâna a 27-a după Rusalii)

Pilda talanților, cuprinsă în Evanghelia acestei zile este arhicunoscută. În tradiția bisericească este receptată mai ales în versiunea ei de la Matei, care se citește în duminica a 16-a după Rusalii. Ea istorisește despre omul bogat care și-a încredințat în mod inegal averea la trei slujitori din casă și a plecat într-o țară străină. Întorcându-se, a cerut socoteală acelora pentru ce fel de profit au realizat cu cele primite. În final i-a răsplătit pe măsură. 

Talantul despre care vorbește Sfântul Matei era o unitate de măsură antică, valorând 49 kilograme de aur. Mina, despre care vorbește Luca, este de 50 de ori mai mică. Astfel, sluga ce primise spre administrare cinci talanți, după cum spune Domnul în Evanghelia după Matei, adică aproximativ 250 kilograme de aur, are la Luca puțin peste 4 kilograme. Cel ce primise doi talanți, adică aproape 100 kilograme de aur, primește la Luca puțin peste 1 kilogram și jumătate. Ce este important însă nu e cantitatea, ci faptul că amândoi au înmulțit averea, drept pentru care au fost răsplătiți. Cel din urmă, care primise o mină și a îngropat-o, a fost pedepsit pentru nevrednicia și lenea sa. Altă completare la Luca, față de pilda de la Matei, constă în explicarea motivului pentru care stăpânul și-a împărțit averea, anume proxima lui călătorie într-o țară îndepărtată, ca să-și ia domnie, deși concetățenii lui nu îl voiau. Ce sens au aceste amănunte în pildă? 

Evanghelistul Luca este foarte atent la detalii și la încadrarea evenimentelor în timp și spațiu. Alege o unitate de măsură mai mică pentru a-i face pe cititori să își imagineze mai ușor cum s-ar putea suprapune acea pildă realității. Se referă la un nobil care ia putere de stăpânire de la străini și care, întorcându-se, nu este bine primit de ai săi. O posibilă interpretare duhovnicească a acestui amănunt ar fi următoarea: omul de neam mare este Domnul Hristos. Acesta a plecat într-o țară îndepărtată, adică S-a urcat la cer, iar înainte de înălțarea Sa, a trimis pe Duhul Sfânt peste oameni în lume. Concetățenii omului de neam mare, care îl  urăsc și nu îl vor ca domn, sunt probabil cei din neamul Lui, dar care nu au crezut în Evanghelie. Sau azi, printre cei de-ai noștri, care nu voiesc să mai audă de poruncile lui Dumnezeu. La întoarcere, când Hristos va veni ca Domn și Judecător în lume, va întreba pe slugile Sale ce au făcut cu darurile primite. Sluga care a primit cinci mine, precum și cea care a primit două mine, au înmulțit averea, drept pentru care au fost răsplătiți. La Matei se spune că ei sunt primiți în Împărăția Domnului. La Luca, mult mai concret, aceștia primesc cinci, respectiv două cetăți din împărăție spre administrare. Cel din urmă, primise doar o mină, iar la judecată îi spune verde în față stăpânului că îl știa de rău și răzbunător și de aceea, decât să piardă această avere, a îngropat-o, iar acum să și-o ia înapoi stăpânul de drept. Matei spune că acea slugă leneșă a fost pedepsită, fiind aruncată în întunericul cel mai dinafară, iar talantul a fost dat la cel ce a strâns cel mai mult. Ciudat, la Luca, sluga nevrednică nu e pedepsită mai mult, ci doar i se ia înapoi ce primise. Domnul încheie tot într-o notă misterioasă, cu cuvintele „Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua”. Mai rău se întâmplă însă cu concetățenii care l-au vorbit de rău și l-au urât. Aceia sunt aduși și tăiați în fața stăpânului. Adică aceia din jur care nu recunosc legile lui Dumnezeu sunt alungați de la fața Lui.

Judecata Domnului este, potrivit acestei pilde, foarte concretă și am putea spune aspră, dar dreaptă. Cel care are mai mulți talanți sau mai multe talente date de Domnul, e dator să le înmulțească mai mult, fiindcă i se va cere mai mult. Cel care e mai puțin talentat și el trebuie să se muncească. Iar cel care „îngroapă talantul” va fi pedepsit. Poate că nu aruncat „în întunericul cel mai dinafară”, dar va pierde totul chiar din lumea aceasta, fiindcă nu va rodi nimic, nu va fi de folos nimănui. Pedeapsa nu e neapărat condamnarea la chinurile veșnice ale iadului, dar inutilitatea însăși este un fel pridvor al iadului, încă din vremea vieții. Cei care însă nu Îl doresc fățiș pe Domnul, nu pot să aibă loc în Împărăția Sa. Potrivit lui Luca, pedeapsa lor e exemplară, asemenea verdictelor din vechime. Lucrul e greu de acceptat pentru societatea de azi, care respiră toleranță într-o direcție care uneori uită orice repere. 

Dincolo de răsplata de la judecată, mai înțelegem din Evanghelia acestei zile încă un lucru. Este evident că oamenii nu sunt egali, așa cum se propovăduia în vremea iluminismului și comunismului, ci complementari. Nu toți primesc nici aceleași și nici la fel de multe daruri. Nimeni însă nu cere de la un om simplu mai mult decât poate face, în schimb de la un om înzestrat sau care deține o poziție înaltă, de exemplu, aceea de mare formator de opinie, conducător, preot, învățător ori azi influencer, se cere mai mult, potrivit responsabilității și vredniciei. Iar în același fel, răsplata va fi mare, dacă slujitorul și-a îndeplinit bine dregătoria. Spunea Hristos odinioară că „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc” (Ioan 14, 2). Împărăția lui Dumnezeu, atât pe pământ, cât și în cer, este una a complementarității și a dialogului, nu a egalității plate, în care toți pot face toate. Într-o asemenea societate egalitaristă, oamenii ar răci comuniunea, devenind autosuficienți. Însă e de reținut că, la Domnul, vrednicia nu e după măsura darului, ci după cea a lucrării. Iar cel mai important lucru nu e cât anume primești, ci dacă ești sau nu cetățean al veșniciei.