Vrem să ne căsătorim, dar pe măsură ce trece timpul descopăr și aspecte care nu-mi plac la el. Ce pot face?

Întreabă preotul

Vrem să ne căsătorim, dar pe măsură ce trece timpul descopăr și aspecte care nu-mi plac la el. Ce pot face?

Anonimă
întreabă:

Doamne ajută, Părinte! Sunt într-o relație cu un băiat de aproape un an și amândoi avem gânduri serioase în ceea ce privește căsătoria. Însă, ajungând să îl cunosc mai bine, am descoperit o latură pe care îmi este foarte greu să o accept: majoritatea lucrurilor (aici adaug unele certuri, discuții referitoare la ce nu îmi place) pe care le purtăm și care ar trebui să rămână între noi (părerea mea), el le împărtășește altora.

Îmi este teamă de ce se va întâmpla în viitor, pentru că nu doresc ca problemele viitoarei familii pe care o întocmim să fie spuse și altor persoane. Adică problemele ar trebui să rămână în familie și acolo să fie rezolvate, nu să le cunoască și alții. Poate din cauza lipsei de experiență de viață, e posibil să mă înșel, însă aș dori să știu ce părere aveți dumneavoastră despre aceste lucruri. Mulțumesc!

10 Martie 2017

Nu suntem perfecți, suntem oameni cu slăbiciuni. Atunci când doi oameni vor să se căsătorească, trebuie să cumpănească bine dacă își pot asuma slăbiciunile celuilalt. După ce în prealabil s-au cunoscut, atât cât se pot cunoaște doi oameni (pentru că nu putem niciodată să spunem că știm toate despre persoana iubită), ei pot decide dacă vor să rămână împreună pentru toată viața. Este un lucru care trebuie asumat și, odată asumat, trebuie dus până la capăt, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Unele lucruri se mai pot și corecta în timp, dacă omul dorește și luptă în acest sens, însă realitatea uneori este diferită, adică sunt aspecte negative în celălalt care se pot accentua – creând în familie lucruri greu de suportat, ajungându-se chiar până la divorț. Să pui toate înaintea lui Dumnezeu cu rugăciune și toate se vor așeza după voia Domnului. Rugăciunea te va învăța ce să alegi.

Domnul să te binecuvinteze și să-ți dea gândul cel bun!

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: