Deasupra râsului omenesc de fericire şi tânguirii de nefericire stă un zâmbet tainic, care încălzeşte, dar nu arde. Acest zâmbet este cu totul deosebit de zâmbetul celui cinic şi dispreţuitor, care te îngheaţă. Zâmbetul maicii către copilul vioi sau bolnav şi zâmbetul sfântului către cei puternici şi cei slabi se asemuieşte acestui zâmbet tainic şi înalt. Ce altceva înseamnă acest zâmbet decât părtăşie la bucuria celor veseli şi la mâhnirea celor întristaţi?

Ce altceva spune acel zâmbet decât că bucuria peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin întristare, şi că întristarea peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin bucurie?

Este cumplit cum neghiobia omului este cel mai bine înfăţişată de două animale ca maimuţa şi hiena. Caută să te înfrânezi cât mai mult cu putinţă de la schimonoseala nebunească a maimuţei şi de la hilizeala nebunească a hienei.

Aminteşte-ţi întotdeauna de surâsul tainic şi cald, asemenea surâsului maicii şi al sfântului, surâsului care arată firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea şi veşnicia. Veşnicie, căci râsul şi plânsul sunt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, p. 39)