Tu dacă pomeneşti pe cineva, trăieşti cu toată lumea, cu fraţii tăi de credinţă. Şi sunt obligaţi faţă de cel care îi ajută la mântuire, într-o formă anonimă, dar ştie Dumnezeu. Mai departe, după rugăciune, ţine relaţia cu omul. Aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi eşti duşman. Nu un rânjet. 

Aruncă-i un zâmbet, dacă te provoacă. Dragă, eu am susţinut un adevăr. Frăţia ta ai fost în situaţia să fii în afară de adevăr. Că te-a lezat punctul meu de vedere, al adevărului, nu-i vina mea. E vina ta, care nu eşti cu Adevărul. Acesta să zicem că este un motiv material care a stricat relaţia.

Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Porunca „să iubeşti” este şi pentru ei. Aceasta e mântuirea (Ioan 15, 12-13). Aceasta este. „Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu şi nu-l iubeşte pe aproapele, e un mincinos” (I Ioan 4, 20). Aceasta este mântuirea.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 22-23)