Ziua Internaţională a Prematurităţii - 17 noiembrie
Ajunsă la cea de-a 5-a ediție, Ziua Internaţională a Prematurităţii este marcată la data de 17 noiembrie. În 2012, aceasta s-a desfăşurat în 60 de ţări, când aproximativ un miliard şi jumătate de oameni au fost informaţi despre riscurile pe care le presupune naşterea prematură.
La nivel european, evenimentul este organizat de EFCNI (European Foundation for the care of new born infants) în parteneriat cu Drager (lider internaţional în domeniul tehnologiei medicale) şi susţinută de organizaţii de părinţi, partenere EFCNI.
Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii nou-născuților, determinând peste un milion de decese anual la nivel mondial. 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi totuşi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante. Cincisprezece milioane de copii se nasc prematur, în fiecare an.
În România, Ziua Internaţională a Prematurităţii a început să fie marcată începând cu anul 2013 de către Asociaţia Unu şi Unu, alături de Micolino, membru asociat al Asociaţiei. La 14 noiembrie, Asociaţia a anunţat programul său "Socks for life", proiect prin care se încearcă conștientizarea acestui fenomen alarmant, în continuă creştere.
"Aproape 40% dintre copiii născuți prematur care nu reușesc să supraviețuiască au avut la naștere tulburări respiratorii și cardio-vasculare. Mai mult, 22% dintre prematuri se pierd din cauza afecțiunilor materne. Este timpul pentru o implicare maximă în educația mamelor, pentru perfecționarea sistemului și a actului medical și nu în ultimul rând, pentru găsirea resurselor financiare care să aducă cât mai multe maternități din România la standardele minime necesare îngrijirii acestor copii speciali", a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației "Salvați Copiii" România.
Conform unui raportului "Born too soon", realizat de Save the Children International și Organizația Mondială a Sănătății, dat publicității pentru a marca Ziua Mondială a Prematurității, pe 17 noiembrie,
- la nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de nașteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna 32 și 37 de sarcină.
- mai mult de 1 din 10 bebeluși se naște înainte de termen, iar această situație afectează familiile din întreaga lume.
- peste un milion de bebeluși mor anual din cauza complicațiilor care apar la nașterea înainte de termen. Mulți dintre cei care supraviețuiesc suferă de dizabilități, inclusiv dizabilități de învățare, dar și de probleme vizuale și auditive.
- prematuritatea este principala cauză a decesului la nou-născuți (bebeluși în primele 4 săptămâni de viață) și a doua cauză de deces după pneumonie la copii sub 5 ani.
- peste 60% din nașterile premature au loc în Africa și Asia de Sud. Printre primele 10 țări cu cifrele cele mai ridicate se afla Brazilia, SUA, India și Nigeria, ceea ce arată că nașterea prematură este cu adevărat o problemă globală.
- jumătate dintre bebelușii născuți la 24 de săptămâni (cu 4 luni înainte de termen) supraviețuiesc în țările cu venituri ridicate.
- în țările cu venituri reduse, jumătate dintre bebelușii născuți la 32 de săptămâni (cu două luni înainte de termen) mor din cauza lipsei unor îngrijiri minime, precum căldura, suport pentru alăptat și îngrijiri de bază pentru infecții și probleme respiratorii.
În Rpmânia, un copil mai mic de un, moare la fiecare 5 ore.
În acest sens, "Salvați Copiii" a demarat programul "Fiecare copil contează" cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă în România, care se concentreză pe următoarele componente:
- informarea și educarea gravidelor și a tinerelor mame din comunitățile defavorizate din România
- strângerea de fonduri pentru dotarea a 15 maternități din țară
- intervenția pentru îmbunătățirea programelor naționale care privesc mama și copilul.
*****
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, naşterea care se produce înainte sau în cea de-a 37-a săptămână de sarcină este considerată naştere prematură.
Cei mai frecvenţi factori incriminaţi în declanşarea unei naşteri premature sunt: o naştere prematură în trecut, sarcina multiplă (gemeni, tripleţi), mai puţin de şase luni între sarcini, conceperea prin fertilizare in vitro, afecţiunile colului, uterului sau placentei, fumatul, consumul de alcool, de droguri, alimentaţia deficitară, unele infecţii ale lichidului amniotic sau ale tractului genital, la care se adaugă afecţiunile cronice ale mamei: hipertensiune arterială, diabet şi tulburări de coagulare, supra- sau subponderabilitatea înainte de sarcină, precum şi evenimentele stresante, mai multe avorturi spontane, diverse traumatisme sau răniri.
În prezent, 30% din naşterile premature nu au o cauză cunoscută.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro