Tânjeam să aflu firea cea dumnezeiască în mine şi în jurul meu. Atunci când eram preot şi când citeam rugăciunea de sfinţire a apei înainte de sărbători, simţeam că primesc o lumină înlăuntru, un fel de har, şi astfel ştiam că şi preoţii primesc darul Sfântului Duh. Dar trăirea aceasta nu era nici pe departe la fel de frumoasă şi de deplină ca aceea pe care am avut-o pe munte sau pe insulă.

M-am simţit cuprins de har şi când am ridicat biserici. Dar trebuie să adaug că mult mai mare a fost răsplata după şapte zile petrecute în post şi rugăciune decât după terminarea unei biserici la care am lucrat ani de zile. Este un adevăr pe care l-am simţit adânc în mine şi sunt încredinţat că, pentru Dumnezeu, omul este mai deosebit decât o construcţie de piatră. Este bine să mergi într-o biserică în care slujba este ţinută de un preot ce trăieşte după legile Domnului în vorbă şi în faptă, şi când acolo se adună oameni cu inima şi cugetul curat. Dar dacă asta lipseşte, zadarnic e să ai o clădire frumoasă, pentru că nimănui nu-i foloseşte. Omul sfinţeşte locul, şi nu locul pe om. Acolo unde sunt oameni în care sălăşluieşte iubirea, acolo este Ierusalimul, Muntele Athos şi întreaga Zidire.

(Milivoie Iovanovici, Kalist monahul, ucenic al Sfântului Nicolae Velimirovici, Editura Predania, 2011, pp. 181-182)