Însuşi Alexandru Lăpuşneanu, ctitorul său, înzestrează mănăstirea dând din proprietăţile Curţii domneşti Poiana de la Pângăraţi. Însă principalul donator al posesiunilor funciare şi gospodăreşti a fost domnitorul Petru Şchiopu, care emite la Iaşi, pe 9 iulie 1577, un hrisov domnesc prin care înzestrează Mănăstirea Pângăraţi „cu o selişte din ocolul Pietrei, anume Seliştea de pe Almaşul Mic, ca să-și întemeieze sat şi să-şi facă metoh pentru vite”. În acest act se mai menţionează dăruirea unui „loc pentru prisacă” şi a unui „loc pentru moară”.

Actele de danie ale domnitorilor următori reconfirmă, în general, vechile danii, uneori în faţa abuzurilor unor dregători ai vremii.

Pomelnicul ctitorilor și donatorilor de la Pângărați

Mihai Viteazu, la venirea sa la Iaşi, pe 23 iunie 1600, semnează un document prin care Mănăstirii Pângăraţi îi sunt întărite toate daniile făcute ei de Petru Şchiopu.

Actele de ctitorire materială şi daniile primite de lăcașul monahal de-a lungul vremurilor din partea bogaților milostivi au făcut vie în memoria vieţuitorilor închinaţi acesteia pomenirea domnitorilor şi donatorilor la sfintele slujbe, dar şi în scurtele istorice ale mănăstirii. Există un pomelnic cu toţi ctitorii şi înzestrătorii așezării monahale care sunt pomeniţi în a doua zi după prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. 

(Sursă de documentare: Ieromonah Vasile Bîrzu, Mănăstirea Pângăraţi – monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Cluj – Napoca, Editura Gedo, 2004)