Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare

21 Mai 2018 Iconografie
 

Icoana Sfântului Împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin (sec. XV - XVI), este astăzi păstrată în muzeul bisericesc al Sfintei Mitropolii de Corint şi provine de la Schitul „Sfântului Constantin” din Gelini ‒ Corint, aflat într-o peşteră.

Peștera este săpată într-o stâncă şi datează din anul 1011, având vedere spre golful Corint.

Spaţiul liturgic se află într-o adâncitură a stâncii, care a fost împărţit în trei segmente: naosul, pronaosul şi paraclisul. Mănăstirea a fost construită de către meşteri locali, iar construcţia acesteia este legată de săvârşirea mai multor minuni.

Amintim una dintre acestea: atunci când construiau biserica, unul dintre meşteri a căzut de la o înălţime foarte mare. Când ceilalţi și-au dat seama ce se întâmplase, au fugit la locul accidentului și, spre mirarea lor, l-au găsit pe meșter viu şi nevătămat.

O altă minune care nu are legătură cu construirea mănăstirii, ci cu Sfântul Împărat Constantin, se spune că a avut loc înainte cu mulţi ani, în satul Panariti. Trăia în vremea aceea un om care a fost acuzat pe nedrept de către unul dintre consătenii lui. Întrucât era sigur că va fi acuzat, a pornit pe drumurile satului ca să dea foc casei consăteanului său. Pe drum, a întâlnit un bărbat îmbrăcat în negru, călare pe un cal, care i-a spus: „Nu face rău consăteanului tău, întrucât mâine, cu ajutorul meu, vei fi găsit nevinovat”. Aşa s-a şi întâmplat. Acesta într-adevăr nu a fost condamnat şi, mirat fiind, a întrebat numele bărbatului care l-a ajutat să fie găsit nevinovat. Acela a răspuns: „Mă cheamă Constantin, iar casa mea se află într-o stâncă în Gelini”. Tradiţia locală despre bărbatul călare se reflectă şi în realitate, icoana din mănăstire înfăţişându-l pe Sfântul Constantin călare.

Această icoană se află acum la Mitropolia de Corint, deoarece de multe ori hoţii au încercat s-o fure. Se spune că, împreună cu o icoană identică ce se află în Constantinopol, sunt singurele de acest fel. În Mitropolia de Corint se păstrează şi Sfânta Evanghelie a Mănăstirii „Sfântul Constantin”, care este confecţionată din pergament, iar pe copertă sunt încrustate pietre preţioase, fapt pentru care aceasta este deosebit de valoroasă.

S-a decis păstrarea acesteia în muzeul bisericesc al Sfintei Mitropolii de Corint, pentru că după furtul şi găsirea icoanei în luna august a anului 1986 schitul a fost părăsit de către ultimul călugăr vieţuitor, din pricina vremurilor grele.

Este vorba de o icoană despre care legenda spune că provine din Constantinopol, împreună cu alte icoane şi sfinte vase deosebit de frumoase, aflate în schit. Sfântul Constantin cel Mare este înfăţişat călare într-o stare de contemplare. Are barba scurtă, poartă stema imperială, iar ochii sunt aţintiţi către inscripţia luminoasă de pe cruce: Εν τούτω νίκα. Poartă straie imperiale, mantia se pierde în urma sa, iar calul alb care merge la pas este oarecum uimit de viziunea călăreţului său.

Această icoană făcătoare de minuni a Sfântului Constantin cel Mare ne trimite cu gândul în urmă cu 1701 de ani, atunci când Sfântul Constantin, înainte de lupta cu Maxenţiu (28.10.312), a avut următoarea viziune: o cruce luminoasă pe cer cu inscripţia Εν τούτω νίκα şi în limba latina in hoc signo vinces (întru acest semn vei învinge), aducându-ne aminte de troparul sfântului care spune: „Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l, şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne”, făcând o legătură cu prezenţa icoanei în mitropolie, precum şi cu faptul că Mitropolia de Corint a fost înfiinţată de către Sfântul Apostol Pavel.

Viaţa Sfântului Constantin cel Mare

Sfântul Constantin cel Mare ‒ Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare ‒, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia in hoc signo vinces („întru acest semn vei învinge”). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte.

Steagul cu monograma creştină s-a numit labarum. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta instinctu divinitatis („prin inspiraţie divină”). Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (n.r. – Soarele Nebiruit, cult cu origini orientale).

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine religio licita, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii Creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor, acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii Creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.

Împăratul Constantin cel Mare a generalizat, în 321, ziua duminicii drept zi de odihnă în imperiu și sărbătoarea săptămânală a creştinilor, când soldaţii asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creştine. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, Împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală ‒ inaugurată la 11 mai 330 ‒, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica „Sfinţii Apostoli”. Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie.

Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul Credinţei sau Crezul).

Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în biserica Sfinților Apostoli, din Constantinopol, ctitoria sa.

(Sursa: Basilica)

Ultimele din categorie