„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).

În cadrul slujbelor bisericeşti, principalul fond îl constituie cel biblic. Cea mai mare parte a formulărilor liturgice pe care le auzim, până astăzi, în cadrul liturgic vin din cuvintele Sfintei Scripturi. Încă din primele trei secole, creştinii au folosit cântări şi rugăciuni de inspiraţie biblică. Pe lângă cântarea Maicii Domnului şi a Sfintei Prorociţe Ana, cea mai veche rugăciune biblică utilizată în cultul liturgic creştin este rugăciunea „Acum slobozeşte”.

Această veche rugăciune subliniază credinţa Bisericii în cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos – dumnezeiască şi omenească. Bătrânul Simeon ne transmite, peste veacuri, că Iisus este adevăratul Mesia, Cel care va izbăvi întreg neamul omenesc de robia morții. Al doilea aspect al rugăciunii menţionate reliefează faptul că, prin Israel, dreptul Simeon nu se referea la poporul Israel în sine, din punct de vedere etnic sau teritorial, ci se referă la noul Israel, noul mod de viață pe care Mântuitorul l-a adus prin jertfa Sa de pe Cruce.