Mulţi părinţi cad în capcana de a considera că trăsăturile de caracter se vor învăţa de la sine ori că altcineva îi va învăţa cum să se poarte pe copiii lor: şcoala, mediul prietenilor ori Biserica. Îi duc duminica la biserică, le selectează prietenii, le caută cea mai bună învăţătoare – s-ar putea spune că fac „tot ceea ce trebuie” – şi totuşi, descoperă că au nişte copii fără caracter, mai ales atunci când aceştia cresc mai mari şi devin cât de cât independenţi.

Ce s-a întâmplat oare? În primul rând, ar fi nevoie ca aceşti părinţi să se cerceteze mai mult pe sine şi propriul comportament decât pe cel al adolescentului. Cele mai multe trăsături de caracter se învaţă prin exerciţiu. Integritatea, onoarea, înţelepciunea, demnitatea, cinstea nu se învaţă din întâmplare şi nici din cărţi. Ele sunt mai degrabă rezultatul a ceea ce se vede la părinţi zilnic.

Copiii noştri observă dacă ne ţinem promisiunile faţă de ei sau faţă de alţii. Ei ne observă atunci când suntem cu garda lăsată, în public sau acasă. Ei ne văd când arătăm milă ori resentimente faţă de cei ce ne rănesc. Ei ne aud ce spunem despre ceilalţi şi cum ne rezolvăm conflictele. Ei ştiu cât de cinstiţi suntem. Şi văd cum ne purtăm atunci când suntem doborâţi de întâmplările vieţii.

Identificaţi un set de credinţe şi valori clare pentru familia dumneavoastră

Primul pas este să avem o imagine clară în minte cu privire la propriile credinţe şi valori, cu privire la familie şi să le împărtăşim şi copiilor. Ele pot fi scrise şi puse la vedere, astfel ca toată lumea să le vadă; trăsături de caracter, cum ar fi cinstea, integritatea, preocuparea faţă de aproapele, dependenţa de Dumnezeu ori respectul. Alcătuiţi o asemenea listă, care să nu cuprindă mai mult de 10 trăsături, apoi puneţi-o la vedere, aşa încât să poată fi văzută cât de des de toţi ai casei, pentru a le reaminti copiilor ce e important să dezvolte cu privire la caracterul lor.

Hotărâţi împreună care ar fi comportamentul potrivit

Atunci când apar în viaţa voastră situaţii în care se poate discuta pe marginea acelor valori, chemaţi copiii şi hotărâţi împreună care ar fi comportamentul potrivit pentru a respecta acea listă după care se ghidează familia voastră. Fiind deschişi în ceea ce priveşte împărtăşirea felului în care luăm propriile decizii, aceasta îi va ajuta pe copii să facă alegeri similare în viitor. Spre exemplu, descoperiţi că aţi primit rest prea mult de la vânzător la magazin abia când aţi ajuns acasă. Întrebaţi copiii ce să faceţi, având în vedere cât de importante sunt cinstea şi integritatea în familia voastră. Probabil că ei vor fi de acord cu returnarea banilor. Dacă nu, înseamnă că mai aveţi de lucru la aceste aspecte. Într-adevăr, va fi destul de costisitor să vă întoarceţi să daţi banii înapoi, dar lecţia pe care le-o veţi da astfel copiilor este nepreţuită.

Cereţi iertare atunci când greşiţi

Veţi fi surprinşi (sau poate nu) să aflaţi că cei mai mulţi părinţi nu-şi cer niciodată iertare de la copii. Şi totuşi, aşteaptă ca ei să ştie să-şi ceară iertare atunci când greşesc. A-i învăţa să-şi ceară iertare este unul dintre cele mai importante lucuri pe care le puteţi transmite copiilor. Când veţi greşi – şi o veţi face, cu siguranţă – copiii vor şti că aţi făcut-o. Deci, atunci când nu vă cereţi iertare şi nu vă asumaţi responsabilitatea pentru acţiunile şi deciziile greşite pe care le-aţi făcut în faţa copiilor, le transmiteţi că nu credeţi şi nu trăiţi după propriile standarde. Este şi asta o lecţie, să nu desconsideraţi puterea exemplului în comportamente indezirabile. Poate că acestea au o putere şi mai mare, pentru că le „zgârie“ încrederea în necesitatea respectării acelei liste de valori.

Ajutaţi-i să facă alegeri

În fierbinţeala momentului, atunci când tentaţia e mai mare, este greu să faci ce e bine. În Sfânta Scriptură aflăm că „Daniel şi-a pus în gând să nu se spurce” (Daniel 1, 8) mai înainte de a fi pus la încercare. Discordanţa dintre ceea ce sunt învăţaţi copiii să facă, acasă, la şcoală ori la biserică, şi ceea ce fac în realitate este dată în mare parte şi de faptul că ei nu au posibilitatea să practice deciziile pe care trebuie să le aplice în anumite situaţii. Aşa încât, încurajaţi-vă copiii să „practice“ aplicarea unor decizii încă mai înainte de a ajunge în astfel de situaţii. Puteţi face asta făcând jocuri de rol acasă. Spre exemplu, jucaţi momentul în care li s-ar oferi o ţigară, momentul în care ar fi chemaţi să chiulească de la şcoală ori alte situaţii. Ce vor zice? Ce vor face? Cum vor păstra prietenia cu colegii, fără a face aceste lucruri? Când un adolescent este încolţit de colegi fără să se fi gândit la un răspuns mai înainte, este mai predispus să ia decizii greşite. Abordaţi posibile scenarii cu adolescenţii şi puneţi-i să-şi imagineze şi să propună atitudini conforme cu lista de valori pentru a răspunde diverselor tentaţii.

Amintiţi-vă că eşecul nu e definitiv

Dacă eşecurile ar fi fost definitive, nimeni nu ar mai fi învăţat să meargă ori să conducă o maşină. Vrem ca întotdeauna copiii noştri să facă alegerile corecte, dar ei n-o fac. Avem nevoie să-i învăţăm pe copii că atunci când cad pot cere iertare şi o pot lua de la capăt, încercând să facă alegeri corecte. Nimeni nu e perfect şi nici nu va fi vreodată.

Unii tineri, cu perspectiva lor limitată asupra vieţii, pot fi convinşi că viaţa lor e ruinată. Se pot gândi chiar la sinucidere. Alegerile greşite pot lăsa urme, dar nu vor fi definitorii pentru toată viaţa decât dacă alegem noi să fie astfel. Învăţaţi-vă copiii că fiecare clipă poate fi un nou început. Învăţaţi-i să-şi depună eşecurile, păcatele, greşelile la picioarele lui Dumnezeu, să le spovedească, pentru că Dumnezeu chiar pentru asta S-a întrupat, să ridice păcatul de la noi.

(*Mark Gregston, „Teaching Teens Character”)