Când te rogi lui Dumnezeu, să ții seama că aproape este de tine cuvântul în gura ta și în inima ta, că El te iubește ca pe unul din copiii Săi, ca pe chipul Său, și îți face bine, îți dă viață, te curățește, te sfințește, te luminează, te face pașnic, te întărește, te mângâie, te hrănește, te ajută – cheamă-L și tu cu cea mai mare iubire, adu-I mulțumire și proslăvire, fiindcă aceasta este datoria ta, viața ta, slava ta.

Adu-ți aminte că ești mădular al unei obști, cerești, sfinte: Biserica lui Hristos. Ce mădulare desăvârșite înscrise în ceruri alcătuiesc această Biserică; mă gândesc în primul rând la Preabinecuvântata Sa Maică, apoi la Sfinții Îngeri, la toate cinurile cerești, apoi la Înainte-mergătorul Ioan, unul decât care nu este altul mai mare născut din femeie, apoi Sfinții Apostoli – noi făpturi – de Duh-purtătorii prooroci, ierarhii, cuvioșii și de-Dumnezeu-purtătorii părinți, care în viață fiind s-au făcut locașuri ale lui Dumnezeu, mucenicii, doctorii cei fără-de-arginți, drepții și toți sfinții. Adu-ți aminte de aceasta și cunoaște câtă sfințenie, câtă desăvârșire se cere și de la tine – mădular al aceluiași trup.

(Sfântul Ioan din Kronștadt, Liturghia - cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp. 70-71)