Este viu Domnul Dumnezeu!

Ești foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubește este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil și te povățuiește.

Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puținul plăcerii celei amare să amărăști atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăște pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului.

Trezește-te deci, dragul meu copil, și ai grijă de tine. Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ți deschidă ochii sufletului.

O, cât de bun este!

Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ți închidă ochii prin plăcerea cea amară.

Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rostește dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea îți umblă aiurea. Nu te neliniști.

Această permanentă grijă și dorință neîncetată de a-L căuta Îl vor atrage și va veni singur ca să te vadă și va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea și dulceața Stăpânului Hristos.

Ai grijă numai și teme-te, fugi de pacat; păcatul cade ca mana și topește totul.

Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice pacatos care se pocaiește, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijește-te să te curățești cu spovedanie curată. Nu lăsa înlauntrul tău niciun fel de necurație a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmașul motiv să te biruie.

Omul, fiul meu, nu poate sa facă nimic singur; nu a avut, nu are și nu va avea niciodată puterea sa săvârșească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu. Orice gând bun, orice mișcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârșești cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dăcă poți gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu.

Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu și sfârșesc la Dumnezeu.

(Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 318-319)