Unii oamenii afirmă, din ce în ce mai des:

Mintea mea este preocupată de o mulţime de lucruri, iar nu de rugăciune. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cititul. Nici sport nu-mi vine să fac... Iar seara nu reuşesc să adorm. Sunt doborât de gânduri rele...

Și vine întrebarea firească:

Ce să (mă) fac?

Situaţia de faţă este nouă pentru dumneavoastră. Acum nu vă mai place nimic din ceea ce înseamnă activităţi obişnuite. În Psalmul 142, această stare este numită akedia. „La ce bun?”, se întreabă cel ce este stăpânit de această patimă, cel care simte un dezgust faţă de toate.

În acest caz, rugăciunea nu este singurul leac. Akedia, după unii Sfinţi Părinţi, se tratează prin muncă fizică şi se tămăduieşte prin pocăinţă. Vedeţi ce muncă manuală aţi putea face, în situaţia dumneavoastră. Cea care vă va fi mai de folos este o muncă care va cere cea mai mare concentrare sau cea care, fizic, va fi cea mai istovitoare. Se vor găsi, poate, locuinţe de întreţinut, un zid de construit, un acoperiş de pus. Cereţi să fiţi pus la muncă manuală.

În pauzele din timpul acestei munci, reveniţi la dumneavoastră. Faceţi-vă reproşuri, gândiţi-vă la păcatele dumneavoastră, aduceţi-vă aminte de tâlharul cel bun, zicându-vă:  „Este dreptate pentru noi!”.

După munca fizică, va veni momentul rugăciunii. Aceasta ar putea fi de două feluri. Mai înainte de toate, dacă împrejurările o îngăduie, citiţi cu glas tare şi destul de rar, pentru ca mintea să pătrundă cuvintele – vrând cu adevărat să fiţi atent la cuvintele rugăciunii. Apoi, luaţi-vă metania şi adresaţi-I lui Dumnezeu o sută de rugăciuni al căror conţinut va fi lauda: „Slavă Ţie pentru toate, Doamne Iisuse, slavă Ţie!”. După această pauză de aproximativ o jumătate de oră, reluaţi-vă munca. Înainte de a adormi, procedați la fel. Doriți-vă, în acel moment, să adormiţi rostind rugăciunea de laudă: aceasta, în timpul somnului, vă va curăţi inima de deznădejde, de delăsare şi de akedie.