Munca preotului este la fel cu munca unui om care ar încerca să conducă și să îmblânzească o fiară cu multe fețe și cu multe chipuri, alcătuită din multe fiare, și mai mari și mai mici, și mai domestice, și mai sălbatice.

Negreșit grea i-ar fi munca acestui om și nu mică lupta ca să stăpânească un animal cu o fire atât de neobișnuită și atât de ciudată, de vreme ce fiarele care intră în alcătuirea acestui animal nu preferă toate nici aceleași glasuri, nici aceeași hrană, nici aceleași mângâieri, nici aceleași fluierături, nici același fel de tratament, ci unora le place sau le displace una, altora alta, după firea și deprinderea fiecăreia.

Ce ar trebui să facă purtătorul de grijă al unui astfel de animal? Ce altceva decât ca știința cu ajutorul căreia conduce acest animal să fie multiplă și variată! Ce altceva decât să dea fiecăreia din fiare îngrijirea potrivită cu firea ei, să o conducă bine și să o păstreze sănătoasă! Tot așa și trupul acesta obștesc al Bisericii este alcătuit din oameni cu multe și variate feluri de purtare și de gândire, întocmai ca animalul alcătuit din mai multe animale deosebite ca fire între ele.

De aceea preotul trebuie neapărat să fie simplu și unitar, potrivit cu spiritul de dreptate pe care trebuie să-l aibă în toate, dar și multiform și variat, potrivit cu firea deosebită a fiecărui credincios, iar în cuvânt destoinic și folositor tuturora.

(Sfântul Grigore din Nazianz, Despre Preoție, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, pp. 243-244)