Deci şi tu, o, iubitule, când de multe ori eşti cuprins de boală sau de friguri sau de dureri, şi usturimea te sileşte să zici ceva de hulă de te vei stăpâni pe tine, şi vei mulţumi, şi vei proslăvi pe Dumnezeu, aceeaşi plată vei lua (ca dreptul Iov n.n). Că pentru care pricină huleşti spune-mi şi cuvânt amar scoţi din gură? Oare mai uşoară ţi se face ţie durerea? Iar mai ales şi mai uşoară de s-ar fi făcut, nici aşa nu trebuie să îndrăzneşti şi să vinzi mântuirea sufletului, aflând mângâiere trupului. Dar acum nu numai nu ţi se uşurează durerea, ci şi mai cumplită se face. Pentru că diavolul văzând că a putut ceva şi te-a adus pe tine la hulă, creşte cuptorul, aprinde usturimea ca să îi împlineşti lui pofta. Deci, precum am zis, deşi s-ar fi uşurat durerea, nu trebuie să faci aceasta. Iar când nici nu foloseşti ceva, pentru care pricină te omori pe tine?

Dar nu suferi să taci? Mulţumeşte lui Dumnezeu! Proslăveşte dar pe Cel ce te încearcă pe tine în cuptor! În loc de hulă, slavoslovie zii către Dumnezeu! Aşa zicea şi fericitul acela grăind: Domnul a dat, Domnul a luat, şi iarăşi: De le am luat cele bune de la Domnul, să nu răbdăm cele rele?

Deci suferă vitejeşte toate cele ce se întâmplă; pentru că aceasta îţi este ţie mucenicie. Că nu numai a nu jertfi cele ce i se porunceşte să jertfească, ci a alege a pătimi mai vârtos decât a face aceasta, face mucenicia, ci şi aceea, adică atunci când usturimea sileşte spre hulă, a alege a răbda întru durere şi a nu grăi nici un cuvânt necuviincios, face mucenic. De vreme ce și Iov nu pentru că poruncindu-i-se să jertfească nu a jertfit, pentru aceasta s-a încununat, ci pentru câ a răbdat vitejeşte durerile. Încă şi Pavel pentru aceasta se slăvea, pentru bătăi, pentru necazuri, pentru celelalte care răbda cu mulţumire. (Sf. Ioan Gură de Aur, Din Tâlcuirea la Psalmul 127, în vol. Puțul şi împărţirea de grâu, p. 119-120)