Nu voiam deloc să șed. Voiam să merg ici-acolo, să ud, să tai lemne. Și toate acestea cu o metanie de fiecare dată. Aveam multă bucurie și fericire. Mă simțeam plin și alergam. Alergam, nu pășeam. Mi-era rușine, însă, să mă vadă Bătrânii că alerg; de aceea, pășeam încet-încet la început și, când mă îndepărtam, atunci alergam. Prindeam aripi ca să merg repede și să mă întorc degrabă la Bătrânii mei. Viață plină de har, ce să vă spun! Această viață este cu adevărat îngerească!

(Ne vorbește Părintele Porfirie, Editura Bunavestire, p. 43)