Vezi sau auzi că aproapele tău greşeşte sau că a păcătuit. Întâmplarea aceasta să nu-ţi slujească drept temei pentru a-l judeca pe fratele tău, după cum au unii răul obicei, ci pentru a-ţi cunoaşte neputinţa ta; nu pentru a-l lua în râs pe aproapele tău, ci pentru a-l compătimi şi a te îndrepta pe tine însuţi.

De la el întoarce-ţi ochii către tine, căutând să vezi de nu ai fost şi tu în acel păcat sau în altul deopotrivă cu acela şi dacă nu cumva te afli chiar acum în el? Dar chiar de nu, au n-ai putea tu oare să păcătuieşti mai rău decât atât? Căci înlăuntrul nostru, al tuturor, sălăşluiesc neputinţa şi ticăloşia: patimile noastre ne sunt duşmani, trupul nostru ne înrobeşte, iar satana, vrăjmaşul nostru, caută neîncetat să ne înghită. Noi toţi cădem, căci toţi suntem supuşi căderilor şi primejdiilor de orice fel; aproape este căderea noastră, dacă nu ne ţine harul lui Dumnezeu.

Aşadar, prilejul acestei întâmplări să te întoarcă spre cercetarea de sine şi, văzând căderile fratelui tău, străduieşte-te, cu ajutorul Domnului, să le faci pe toate cu mai multă chibzuinţă şi luare-aminte.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 75)