Mereu am fost uimit să descopăr că atunci când vorbește Mântuitorul despre Împărăția Cerurilor, aduce dinainte o persoană. Astfel ea se asemănă cu un împărat, cu un om  care „alcătuiește” o cină, un om oarecare sau Lazăr cel bubos și lins de câini... Într-un fel sau altul, aduce dinaintea oamenilor majestatea Împărăției dar și accesabilitatea ei. Un loc la îndemână, care poate fi luat cu asalt dar poate fi cucerit și prin discreție, prin puterea smereniei și a iubirii. Ioan Botezătorul, călcând apele tulburi ale ritualismului excesiv, vorbește despre Mântuitorul ca despre un Miel de Jertfă dar și un  ca despre un semn marcat de vocea Tatălui ce vestește bunăvoirea Sa în Fiul ce se arată la apa Iordanului. Când vede pe Hristos știe că Împărăția Cerurilor este prezentă. Pentru că Împărăția este Împăratul, iar Împăratul Măririi este acolo, dinaintea sa. 

Apropierea Împărăției nu mai este, așadar, un timp, cât o Prezență. Un „Cine” nu un „cât” sau un „ce”. Drama lumii moderne rămâne această blocare în cronometrare, în timpul care de-segmentează timpurile. În calcularea în secunde a așteptării, deși Așteptarea este împlinită pentru că este El, Dumnezeu-Omul, venit să ridice păcatele lumii. Inclusiv păcatul atârnării de timp și prin aceasta refuzând veșnicia. Nemurirea. Pentru că Împărăția este spațiul în care timpul este nemurire. Ori pentru aceasta Hristos Domnul se întrupează. Să dea vectorialitate acestui timp pe care noi prea adesea îl pierdem. Priviți un semafor și cronometrul său și veți înțelege. Zilnic, mereu și mereu, ne pierdem viața în așteptări uitând de împlinire. 

Împărăția Cerurilor este despre Hristos. El Însuși așază vestirea ei început Evangheliei Sale pentru că El știe că este alfa și omega, începutul și sfârșitul. El pune Evanghelia Împărăției prefață Apocalipsei, Evanghelia început Descoperirii. Tocmai pentru ca niciodată Venirea Sa să nu fie prilej de îngrozire, de nesiguranță, de înspăimântare. Și dacă cea dintâi venire este atât de firesc dumnezeiască în simplitatea și bucuria ei de ce să credem că A Doua venire ar fi altfel. Nu pentru înspăimântare ne este dat timpul, ci pentru mântuire. Nu suntem în concurență unii cu alții, ci ne completăm unii altora secundele cu propriile noastre clipe. Cu propriile noastre vestiri de Evanghelie. Ce ne spune Ioan Botezătorul și Mântuitorul reia ca o suflare de Duh este că timpul Împărăției începe cu Vestea cea bună a prezenței lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Miel și Împărăție, Minune și Jertfă. 

Îndată după Sărbători, început și conținut oricărei alte sărbători, ni se vestește apropierea Împărăției. Locuirea ei în mijlocul nostru. De aceea, creștinii sunt în mijlocul lumii fără a fi din lume. Nu ca un refuz, ci pentru că ținta vieții lor e lumea Împărăției. În mijlocul căreia stă Hristos-Mielul pe Cruce. Lumina ei este lumina Învierii. De aceea cred că de pe malul Iordanului se vede culmea Golgotei. Pe Golgota Crucea și Mormântul iar din Mormânt ne-a izvorât iertarea.

Acesta este Taina acestei Duminici. Deschiderea Împărăției prin arătarea Împăratului. Este aici. Iar timpul mântuirii este Astăzi. Acum. În Prezența sa continuă!