IPS Părinte Teofan, la Mănăstirea Văratec: „Omul este destinat să fie loc în care se aşază Dumnezeu”

 

În ziua de 15 august, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a fost prezent la hramul Mănăstirii Văratec din judeţul Neamţ.

Sute de credincioşi din toată Moldova au participat şi în acest an la hramul celei mai mari mănăstiri de maici din ţara noastră. Pelerinii au păşit pragul aşezării monahale încă din seara zilei de luni, pentru a se închina icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, Sfântului Iosif de la Văratec, ale cărui sfinte moaşte se află la Mănăstirea Văratec, şi pentru a participa la slujbele speciale oficiate cu ocazia acestui moment.

Spre bucuria duhovnicească a credincioşilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie prilejuită de serbarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Văratec a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, expunând înţelesul duhovnicesc al pericopei în care a fost prezentat dialogul Mântuitorului cu Marta, sora lui Lazăr: „Ne întrebăm care este partea cea bună, pe care a lăudat-o Domnul Hristos […]. În viaţa de mănăstire, lupta împotriva duhului lumii, manifestat în foarte multe feluri şi care încearcă să pătrundă şi în sfintele noastre biserici, această îndepărtare a duhului lumii ar trebui să fie stradania de dimineaţă până seara şi de seara până dimineaţa în viaţa călugărului, prin rugăciune, prin smerenie şi prin ascultare. Pentru viaţa de familie, partea cea bună înseamnă ca omul să pună pe primul plan propria sa familie, apoi cariera. Strădania pentru a fi ceva în viaţă înseamnă a avea partea Martei, o parte bună. Însă, există o parte şi mai bună: cariera de tată, de mamă, de soţ sau de soţie, care împreună cu pruncii lor pot să împlinească partea Mariei, partea cea bună, care aduce sens vieţii, adâncime şi cuprindere”.

De asemenea, ierarhul a evidenţiat importanţa cinstirii Maicii Domnului pentru viaţa Bisericii, arătând că fiecare om este destinat să împlinească Taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus că fiecare om este chemat să fie Fecioară şi Mamă, cum este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a primit în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, apoi L-a născut, dăruindu-L lumii. Sufletul de creştin adevărat, fie că este în mănăstire sau în viaţa de familie, trebuie să repete sau să prelungească Taina Maicii Domnului, căci omul este destinat să fie loc în care se aşază Dumnezeu”.

Sărbătoarea mănăstirii nemţene a continuat după-amiază cu slujba Privegherii pentru Sfinţii Martiri Brâncoveni şi pentru Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, cel dintâi duhovnic al mănăstirii şi unul dintre ctitorii acestei vetre monahale, ale cărui sfinte moaşte se află în biserica mănăstirii.

De la același autor

Ultimele din categorie