Arhim. Melchisedec Velnic: „Patriarhul Teoctist, ales de Dumnezeu pentru a fi al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna”

Vineri, 7 februarie, după Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Putna s-a săvârșit slujba Parastasului pentru Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna. La finalul slujbei, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul așezământului monahal, a rostit un cuvânt de învățătură.

Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Îl pomenim în mod deosebit astăzi la Putna pentru că l-a ales și l-a chemat Dumnezeu să fie al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, iar el a răspuns cu multă evlavie chemării sale.                                                                                   

Vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist s-a născut în 7 februarie 1915, în satul Tocileni, Botoșani, din părinții Dumitru și Marghioala Arăpașu, o familie binecuvântată de Dumnezeu cu 11 copii, dintre care el a fost al zecelea.

În 1928, la 13 ani, a intrat ca frate la Sihăstria Voronei. A fost tuns în monahism în 1935.

În 1950, Dumnezeu l-a chemat spre slujirea de arhiereu, prin marele Patriarh Justinian Marina, care în acea vreme conducea Biserica Ortodoxă Română. Patriarhul Justinian i-a fost părinte duhovnicesc povățuitor și i-a călăuzit pașii și l-a ajutat să se formeze pentru lunga slujire arhierească care va urma.

A fost 12 ani vicar-patriarhal, apoi episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, mitropolit al Moldovei și patriarh al României.

A trecut la cele veșnice în 30 iulie 2007.

Ultimul text pe care l-a scris, datat 27 iulie 2007, a fost cuvântul despre acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – maica Benedicta, care a fost înmormântată la Putna, cuvânt scris cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea ei la cele veșnice.

Cu multă smerenie și discernământ a reușit să restaureze mănăstiri ctitorite de domnitori cu sute de ani în urmă, care erau și monumente istorice. Între acestea, un loc de cinste l-a ocupat Mănăstirea Putna, apoi mănăstirile Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei și Vorona.

În iubirea sa de Biserică și de țară, Patriarhul Teoctist a iubit mult pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care este întâiul mare ctitor al Putnei.

Despre marele voievod Ștefan, a zis:

„Să păstrăm demnitatea pe care ne-a lăsat-o domnitorul, curajul său, cuprinderea sa, cuprinderea credinței adevărurilor religioase. Să știm unde-i ușa bisericii, și ușa e Hristos”.

Din aceeași iubire de Biserică și de țară, Patriarhul Teoctist s-a aplecat cu evlavie multă și asupra celui de-al doilea mare ctitor al Putnei, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. A scris o carte despre viața și activitatea mitropolitului cărturar Iacob Putneanul, Sfântul Iacob Putneanul, care avea să fie canonizat în 2016.

Pe urmele acestor doi mari sfinți, amândoi ctitori de neam și țară și ctitori ai Mănăstirii Putna, a simțit și el chemarea să se îngrijească în mod special de Mănăstirea Putna.

Lucrarea sa cea mai importantă pentru noi toți a fost refacerea Casei Domnești, care s-a împlinit între anii 1981 și 1988.

Cu acel prilej, sub temeliile rămase de la Casa Domnească din vremea Sfântului Ștefan au fost descoperite osemintele a patru cuvioși, patru sihaștri care viețuiseră în această mănăstire.

Pisania Casei Domnești arată că înălțarea ei s-a făcut „cu întreaga cheltuială a Mitropoliei Moldovei și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Teoctist”.

Cât au durat lucrările de refacere a Casei Domnești, ierarhul a fost mereu prezent la Mănăstirea Putna. Arhiva mănăstirii cuprinde multe însemnări pe care le-a lăsat în cărțile de impresii și multe fotografii din acea perioadă, când era prezent pe șantier la Mănăstirea Putna.

Într-una dintre însemnările sale, din martie 1987, iată ce scria:

„Mânat de grija terminării «Casei Domnești» a nemuritorului Voievod Mușatin Ștefan cel Mare, am poposit astăzi, 5 martie 1987, la această ctitorie, împreună cu arhitecții proiectanți, Ștefan Balș și Virgil Antonescu, și cu alți specialiști, analizând la fața locului încăpere cu încăpere.

Cu genunchii inimii plecați, mulțumesc Celui Atotputernic că, pe lângă celelalte lucrări, ca zidurile din incintă, terminarea, pictarea și întregirea paraclisului, drumul de strajă, arhondaricul, avem terminată istorica locuință voievodală, așezată pe osemintele unor strămoși pe care le-am văzut când s-au făcut săpături arheologice, mărturii grăitoare ale începutului și dăinuirii acestui lăcaș de veșnică odihnă și pomenire a celui care a fost ctitor de țară și de cultură românească, Ștefan cel Mare și Sfânt”.

După câteva luni, la hramul mănăstirii, pe 15 august 1987, a însemnat:

„Din nou, la mormântul marelui și neuitatului Ștefan cel Mare și Sfânt. Casa Domnească am aflat-o înălțată, strălucitoare și evocatoare de istorie și de chipul și vrednicia ctitorului bisericii și Mănăstirii Putnei.

Bucuratu-s-a duhul nostru pentru terminarea lucrărilor de zidire și de tencuielile exterioare și interioare făcute la marea clădire.

Împreună cu specialiștii-proiectanți și cu constructorii am rânduit cele ce trebuie executate la noua clădire. Alături de tezaurul Putnei se adaugă Casa domnească, rodul dragostei și grijii noastre pentru păstrarea patrimoniului național”.

Pe 15 august 1988, Casa Domnească a fost sfințită.

A ținut foarte mult, împreună cu întregul Sfânt Sinod din 1992, ca Măria Sa Ștefan să fie trecut în rândul sfinților.

Și astfel, în 21 iunie 1992, ca patriarh al României, a rânduit canonizarea Sfântului Ștefan. Pe 2 iulie avea să fie la Putna, când a fost proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ștefan.

Iată câteva dintre cuvintele rostite pe 2 iulie la Putna:

„În Bucovina îl aveţi pe Ştefan cel Mare, îl avem mai bine-zis toţi, toată suflarea românească şi toţi românii de pretutindeni îl au acum pe Sfântul Ştefan. Aşa cum a arătat sfinţitul Mitropolit – face referire la cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte pe atunci Mitropolitul Daniel, astăzi patriarhul nostru –, Sfântul Ștefan cel Mare a săvârşit atâtea fapte bune, atâta credinţă pilduitoare ne-a dat nouă…

Este unul din cei mai mari voievozi ai ţării şi ai Europei, pentru că cronicarii vestiţi au scris despre Ştefan cel Mare chiar în vremea sa, ca fiind unul dintre cei mai curajoşi, dintre cei mai viteji, dintre cei mai înţelepţi”.

Apoi, adresându-se mulțimii, a spus acest cuvânt adânc folositor:

„Să învăţăm, iubiţilor, din ziua de astăzi, să nu o  trecem cu vederea pentru că este unică, ce vedem noi acum este puţin, faţă de frumuseţile pe care trebuie să le vedem cu ochii credinţei noastre, să căutăm în puterea noastră, pentru că fiecare din noi purtăm chipul lui Dumnezeu, fiecare din noi suntem hărăziţi să fim în slava Bisericii, în lumina lui Hristos, nu pradă păcatului, nu pradă degradării, nu pradă răului şi urii, ci avem menirea noi, cei botezaţi, noi cei care suntem strănepoţii lui Ştefan cel Mare, să îi urmăm pilda de credinţă, să găsim în noi porţile sufletului, porţile Sfintei Evanghelii şi să le dăm viaţă prin faptele noastre creştineşti, prin faptele noastre bune”.

Ultima sa vizită la Putna a avut loc în 2 iulie 2004, cu prilejul Marii Sărbători a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ștefan.

La plecare, Patriarhul Teoctist a lăsat scris în Cartea de Onoare:

„Ducem în inimă și în suflet icoana Ortodoxiei pe care am văzut-o la Sfânta Mănăstire Putna”.

Veșnică să îi fie pomenirea și, de acolo de sus, așa cum a vegheat ca părinte iubit al Moldovei, cât a fost Mitropolit, ca părinte iubit al întregii Românii, cât a fost Patriarh, iar pentru noi ca părinte iubit al Putnei, de acolo de sus să vegheze asupra neamului, a țării, a credinței noastre strămoșești. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie