În întreaga noastră istorie străbate dorința românilor de a fi uniți și liberi, unitatea și independența au fost din totdeauna unele dintre cele mai mărețe năzuințe ale poporului român. 

Din cele mai vechi timpuri, poporul român a înfruntat vitregiile unor mari imperii care, din dorința de a acapara teritorii, au încercat să ocupe sau să cucerească teritoriul țării, astfel încât, au pus ca poporul român să fie nevoit să-și apere țara și granițele, chiar cu prețul vieții. 

În lupta poporului  pentru apărarea unității naționale au fost alături Biserica și armata, fiecare aducându-și contribuția în felul său. Armata a luptat cu armele, iar Biserica a fost alături de popor prin încurajarea și suportul moral al soldaților.

Astfel, odată cu declanșarea Primului Război Mondial (1914-1918), dar mai ales odată cu intrarea României în război în 1916, atât Armata cât și Biserica au contribuit la realizarea dezideratului poporului român și anume la actul Marii Unirii, care s-a concretizat la 1 decembrie 1918.

Acum, după atâția ani de la realizarea Marelui deziderat, se vorbește tot mai mult de o posibilă conflagrație mondială.

Sub pretextul că unele țări ar dori  ca unele bogății subterane sau de suprafață  care se găsesc din plin în țara noastră să le ajute să fie independente din punct de vedere energetic, doresc să-și reașeze granițele teritoriale. 

Pentru a avea o viziune mai largă a evenimentelor și urmările acestora trebuie menționat ce a adus izbucnirea Primului Război Mondial și la dezastrele care au urmat și anume: 

• Foarte multe jertfe umane;

• Lipsa medicamentelor de strictă necesitate;

• Lipsa igienei care a dus la contactarea de boli incurabile sau chiar moarte;

• Lipsa echipamentelor pentru iarnă, soldații fiind obligați să suporte frigul fără a avea îmbrăcămintea necesară;

• Contactarea de boli contagioase din lipsă de hrană sau apă, sau din alimentație cu hrană alterată și care au dus la îmbolnăviri de tifos exantematic, holeră, febră tifoidă, scarlatină, dizenterie sau tuberculoză.

Pentru toate acestea s-a simțit nevoia înființării de spitale de campanie și infirmerii, iar cu trecerea timpului acestea au trebuit să fie din ce în ce mai multe.[1]   

La spitale au lucrat un număr mare de călugări și maici de la mănăstirile din țară, cum ar fi: Agafton, Agapia, Văratec și altele, care au fost pregătiți pentru serviciile medicale de personalul de la Crucea Roșie. Acest lucru îl aflăm din Circulara nr. 2672/1916.[2]

În timpul războiului, medicii au fost ajutați în activitatea lor și de preoții din bisericile din țară, mai ales din Moldova, sub conducerea arhimandritului Teoctist Stupeanu. Se reamintește, de asemenea, de contribuția preotului paroh al bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Botoșani, care a fost rânduit să îngrijească răniții de pe front în spitalul Filantropia din Botoșani. În satele izolate, care au fost cumva apărate de flagelul bolilor contagioase, nu s-a simțit nevoia înființării de spitale speciale, dar aici s-au organizat, în schimb, societăți pentru ajutorarea unor categorii de oameni, cum ar fi Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război, sub președinția doamnei Olga Sturdza.

Mai putem menționa că locuitorii din satele românești s-au organizat pentru a putea întreține soldații români aflați în trecere sau staționare, iar bisericile și mănăstirile au adăpostit bolnavii sau pe cei care au rămas fără case, cărora le-au asigurat asistență medicală, morală și spirituală.

În timpul refugiului guvernului la Iași, în perioada anilor 1917-1918, găzduirea și cazarea s-au făcut în casele mitropolitane și chiar în reședința mitropolitană, a multor personalități politice românești cum ar fi: Nicolae Iorga, Vintilă Brătianu și alții.[3]

După terminarea războiului, pagubele au fost imense, astfel că la un recensământ realizat la Iași s-au înregistrat circa 60.760 de orfani, dintre care 10.729 fără ambii părinți.[4]

Ca o concluzie, dacă am simula ceea ce s-ar putea  întâmpla la un eventual război, am fi uimiți ce pagube imense am putea avea atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere uman, de aceea ar trebui să medităm și să evităm, pe cât posibil, izbucnirea unui război. Prin negociere, prin diplomație, prin înțelegere și credință. (Preot Olăeru Ioan, Capela „Sfântul Gheorghe”, Cimitirul Eternitatea)