După cum spune dumnezeiescul Pavel: „Lupta noastră nu-i împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva puterilor, împotriva stăpânilor întunericului acestui veac și împotriva duhurilor răutății de sub cer” (Efeseni 6, 12).

Și ea mai spune că ostașii care au să se arunce în această luptă sunt toți creștinii. Conducătorul lor este Domnul nostru Iisus Hristos, însoțit de toți coloneii și căpitanii Săi, adică de toate cetele îngerilor și sfinților. Câmpul de bătaie (stadion) și terenul în mijlocul căruia are loc acest război este inima noastră și toată natura lăuntrică a omului.

Durata războiului este toată viața noastră.

Și care-i armamentul acestui război nevăzut? Ascultați: „adăpostul” și apărarea luptătorilor este completa neîncredere în sine; „scutul” este încrederea și ferma nădejde în Dumnezeu; „povățuitorul” lor este meditarea suferințelor Domnului; „încingătoarea” lor este abținerea de la pasiunile trupești; „încălțămintea” lor, umilința și cunoașterea propriei lor neputinți; „pavăza” lor, lupta în ispite; „sabia” pe care o țin în mâna lor este sfânta rugăciune, atât mentală, cât și orală, precum și ceea ce vine prin meditare; „sulița” ce o au în cealaltă mână este neînvoirea cu patimile care luptă împotriva lor, ci respingerea lor cu indignare; „porțiile” și hrana cu care se întăresc împotriva inamicilor sunt continua participare la dumnezeiasca împărtășire, atât împărtășirea sacramentală la altar, cât și comuniunea spirituală; iar „ochianul” cu care să poată vedea pe inamic din depărtare este continua formare a minții a recunoaște faptele în chip just și deprinderea continuă a voinței de a dori să fie bineplăcut lui Dumnezeu; precum și pacea și liniștea deplină a inimii.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 4-5)