Vedeţi în aşezarea dumneavoastră duhovnicească două lucruri care se bat cap în cap: semeţirea şi deznădejdea. Bineînţeles, vă daţi seama că aceasta vine de la vrăjmaşul, dar nu vă puteţi lupta cu ele, şi amândouă sunt foarte apăsătoare pentru suflet. Poate că înţelegeţi pricina lor? După cum scriu Sfinţii Părinţi, ele vin din trufia duhovnicească, şi din pricina puţinătăţii smereniei ne şi vine greu să le ţinem piept: împotriva amândorura trebuie să ne smerim.

În deznădejde trebuie să ne aruncăm toate neputinţele şi păcatele în adâncul milostivirii lui Dumnezeu, să ne frângem inima pentru ele şi să ne pocăim, dar să nădăjduim că vom fi miluiţi, pentru că Domnul pentru păcătoşi a vărsat Preacuratul Său Sânge.

Chiar dacă am împlini toată Legea, în privinţa mântuirii nu trebuie să nădăjduim în faptele noastre, ci trebuie să ne socotim slugi netrebnice, după cuvântul Domnului. Citiţi şi la Sfântul Marcu Ascetul, în „Cuvântul despre cei ce cred că se pot îndreptăţi prin fapte”; acolo veţi găsi multe capete care ne arată că n-avem dreptul să nădăjduim în faptele noastre, ci trebuie să le săvârşim ca pe o datorie.

În semeţire doborâţi prin aducerea-aminte de propriile neputinţe, păcate şi greşeli gândurile linguşitoare ce vă momesc. În lupta împotriva ei nu aţi avut puterea de a izgoni gândurile, fiindcă nu aţi procedat cu smerenie, ci aţi vrut să le izgoniţi prin propriile puteri. Trebuie să strigaţi cu smerenie către Domnul: „Miluieşte-mă, că neputincioasă sunt!”, şi să nu vă tulburaţi: se vor depărta. Iar dacă vă veţi tulbura, vrăjmaşii se vor ridica împotriva dumneavoastră cu atât mai rău.

Cât priveşte faptul că vă daţi seama că n-aveţi dreptate, dar vă străduiţi să vă îndreptăţiţi în faţa celorlalţi, vă daţi seama şi singură că aceasta vine din lipsa smereniei: tocmai de aceea trebuie să vă străduiţi să aflaţi această mare comoară care este smerenia, ce aduce totdeauna odihnă.

(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, pp. 12-13)