Păunul este mai frumos decât toate păsările, și pentru această frumusețe se mândrește, întinde aripile sale, face coada lui ca o roată, se îngâmfă, iar pe urmă, uitându-se la picioarele sale care sunt negre și urâte, strânge iarăși penele sale și se smerește.

Când va veni la tine, o, omule, vântul slavei deșarte să te umfle, și să ți se pară că ești mai bun decât alții, fiindcă te laudă și te cinstesc, gândește-te la picioarele tale, adică la trupul tău, că este făcut din pământul cel călcat, în care iarăși te vei întoarce la urmă. Și așa te vei smeri. Să mulțumești când ești defăimat pentru Hristos, ca să te slăvești împreună cu Dânsul în Împărăția Lui cea cerească, unde este adevărata slavă, cinste nespusă și veselie negrăită. Care facă-se ca noi toți să o dobândim.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 260)