„Așa-ți vor spune: Orice cetate, orice biserică – Ştefan Vodă le-a urzit”
Vă invităm să lecturați câteva frânturi de gânduri despre marele Voievod Ștefan, așa cum l-au înțeles oamenii ce fac cinste acestui popor. Cuvintele au fost adunate de părinții Mănăstirii Putna și constituie mărturii extraordinare despre cel ce-a fost numit „Părinte al neamului românesc”.
„Locuitorul îţi va spune toate isprăvile sale; şi, ce este mai mult, va atribui lui tot ce-i pare curios, mare, vitejesc şi chiar neînţeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, întreabă-l cine le-a făcut; el îţi va răspunde: Ştefan cel Mare.
Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său. Orice bunătate, orice aşezământ a căruia rămăşiţe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire ominească, orice puneri la cale înţălepte – Ştefan Vodă le-au urzit, îţi va zice el, şi iar Ştefan Vodă. În sfârşit, acest domn pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile şi instituţiile făcute în cinci veacuri, de atâţia stăpânitori.”
(Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare în târgul Băiei)
Schitul Vovidenia, file de istorie (I)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro