Asceza sau practica neîncetată a săvârșirii faptelor bune

Nu trebuie să vă așteptați la definiții interesante ori dezvoltări ale unei teologii pline de Duh Sfânt. E experiența în Duh a unui om smerit, dispus să ne ajute să învățăm.

Un Arhiepiscop rus trăitor În Statele Unite (1966-1976, Arhiepiscop), Averchie Taușev, propunea în urmă cu ani buni – se stinge în 1976 – o serie de treisprezece prelegeri despre teologie morală și asceză unor centre de teologie din Europa Occidentală. Născut în Rusia Țaristă, evadat din sistemul bolșevic, se exilează cu familia în Bulgaria și acolo se călugărește. Tot în această primă parte a exilului său este hirotonit și ieromonah. Devine stareț al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville (New York) (din 1960) și profesor la Seminarul „Sfintei Treimi” – rector din 1952 – după ce predase și slujise ca preot în Germania, Cehoslovacia, Bulgaria și Iugoslavia. Prelegerile amintite sunt publicate în revista Orthodox Life la 35 de ani de la moartea autorului, apoi publicate drept o carte de sine stătătoare pe care acum Editura Doxologia ne-o pune la dispoziție: Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată (2016, 180 p., traducere din limba engleză Lucian Filip).

Autorul menționează în Introducere – Ființa și semnificația ascezei (p. 8): „Ascetismul, în societatea seculară modernă, este perceput ca ceva extraordinar de sumbru, aproape sinistru, întru totul diferit de viața omenească „normală”. Mulți înțeleg asceza ca fiind un fel de monstruozitatea fanatică sau auto-tortură, ceva precum a merge desculț pe cărbuni aprinși sau a fi spânzurat de propriile coaste- așa cum fac, de exemplu, yoginii și fachirii indieni, spre uimirea tuturor. O astfel de atitudine distorsionată și părtinitoare față de noțiunea de asceză în societatea modernă demonstrează cât de mult s-au îndepărtat creștinii moderni de modul corect de înțelegere a învățăturii evanghelice, cât de mult s-au „înlumit” și cât de străină le-a devenit gândirea de viață duhovnicească autentică la care Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, i-a chemat nu pe câțiva aleși sau pe unele persoane remarcabile, ci pe toți  creștinii, la modul general” (pp. 9-10).

Din acest punct de vedere cartea devine o provocare de limpezire asupra culturii ascetice în dimensiunea ei creștină. Arhiereul, preocupat de educația duhovnicească a celor încredințați lui de Hristos caută să lămurească: Mândria mărturisită și smerenia creștină (I, pp. 27-44), Importanța discernământului duhovnicesc (II, pp. 45- 60), Iubirea evanghelică și altruismul omului (III, pp. 61- 78), Dobândirea iubirii  evanghelice (IV, pp.79-92), Retrezirea conștiinței (V, pp. 93-104), Concepția creștină despre libertate (VI, pp. 105-120), Păzirea inimii în fața zbuciumului lumesc (VII, pp. 121-132), Rezistența în fața răului (VIII, pp. 133- 144), Lupta în războiul nevăzut (IX, pp. 145- 158), Nevoința creștină (X, pp. 159-164), Sfinții Părinți despre lupta cu patimile (XI, pp. 165-176) și Asceza pastorală (XII, pp. 177-180). Linii de forță și actualei gândiri sunt propuse învățării, asumării prin dialog. Nu trebuie să vă așteptați la definiții interesante ori dezvoltări ale unei teologii pline de Duh Sfânt. E experiența în Duh a unui om smerit, dispus să ne ajute să învățăm.

 

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie