ascultare

Amintiri ale Arhimandritului Gherontie Ghenoiu despre înaintașii săi cu viață sfântă

Pentru că nu intră femei în Mănăstirea Frăsinei, călugării au un mare folos duhovnicesc, căci sunt scutiţi de multe primejdii şi ispite ale desfrânării. Alt folos mare este liniştea duhovnicească ce domneşte în mănăstire, înstrăinarea de lume şi cugetarea la cele dumnezeieşti.

Ascultarea în toate este grea, dar roadele ei sunt cele mai dulci

Avva Ioan, cunoscut pentru marea sa ascul­tare, fiind trimis să aducă balegă de bou de către părintele său, Avva Pavel, dintr-un loc unde locuia o leoaică, întrebă pe Bătrân: „Dar ce voi face dacă vine leoaica?”. Atunci Bătrânul, glumind, i-a zis: „De va veni asupra ta, leag-o şi adu-o aici!”.

Ascultarea – fundamentul viitoarelor calități ale unui copil

„Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul” (Efeseni 6, 1), spune Apostolul Pavel, punând astfel această poruncă drept prima şi cea mai importantă pentru copii. Iată de ce ascultarea este împărăteasa virtuţilor unui copil şi, dăinuind în el, vor lua apoi naştere şi celelalte virtuţi duhovniceşti.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, iniţiatorul unui curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc

Acest iscusit dascăl al rugăciunii a reuşit să îmbine atât de armonios în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos, cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat şi aşezat, îşi ducea viaţa duhovnicească fără întrerupere încă din secolul IV.

Viaţa călugărească este o viaţă preaminunată

Monah nu este acela care se sileşte să facă ceva mecanic şi este plin de nelinişti. Tot ce face, face numai din iubire către Mirele ceresc, din dragoste dumnezeiască, nu punându-şi în minte iadul şi moartea. Monahismul nu trebuie să fie o fugă negativă, ci o fugă a dragostei dumnezeieşti, a adorării dumnezeieşti.

Sfaturile Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului pentru ucenicul său, Sfântul Paisie de la Neamţ

În acea vreme, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a venit în Sfântul Munte marele stareţ Vasile de la Poiana Mărului şi a zăbovit câteva zile la chilia fericitului Platon. Iar la rugămintea lui, stareţul Vasile l-a călugărit pe Platon, punându-i numele de Paisie. Apoi, bătrânul l-a sfătuit pe ucenicul său să lase nevoinţa pustnicească şi să-şi aleagă calea împărătească, zicând: „Toată viaţa monahicească se împarte în trei părţi: întâi viaţa de obşte; al doilea petrecerea în doi sau în trei, numită şi calea împărătească sau de mijloc, având toate în comun; al treilea este nevoinţa de unul singur în pustie, potrivită numai bărbaţilor sfinţi şi desăvârşiţi”.

Copiii învață ascultarea sau neascultarea în primii ani de viață

Copilul trebuie crescut și învăţat în ascultare, mai cu seamă până la cinci ani, căci până atunci i se formează caracterul. Trăsăturile de caracter dobândite până atunci îi rămân apoi toată viaţa.

Unde să-mi găsesc un duhovnic bun?

Nu avem atâta nevoie de duhovnici sfinţi, precum avem nevoie de sfânta ascultare. Asta ne lipseşte.

Vedenia dumnezeiască arătată de trei ori Cuviosului Pimen Ieroschimonahul

„Odată am văzut că se deschide uşa chiliei şi a intrat părintele stareţ Gheorghe şi cu dânsul alţi doi. Unul era îmbrăcat arhiereşte şi altul ostăşeşte, pe care îi asemănăm cu Sfântul Nicolae şi Sfântul Gheorghe. A zis arhiereul către stareţ: «Cum se nevoieşte fiul Pimen în podvigul (cinul) călugăresc?». Stareţul i-a răspuns: «Bine petrece până acum, cu rugăciunile preasfinţiei tale». Şi întorcându-se Sfântul Nicolae către mine, mi-a zis: «Fiule Pimen, să te duci să spui fiului Calinic să zidească în ostrovul acesta o biserică în numele Sfântului Gheorghe, ca să nu fie călugării amestecaţi cu mirenii, că se va defăima chipul monahicesc».”

Protosinghelul Daniil Pricop salvează de la distrugere ctitoria voievodului Alexandru Lăpuşneanu

Protosinghelul Daniil Pricop a scăpat de la distrugere biserica Mănăstirii Slatina, zidită de voievodul Alexandru Lăpuşneanu. Că, fiind singur în mănăstire şi năvălind un grup de soldaţi străini asupra bisericii, au minat-o şi voiau s-o arunce în aer. Deci, văzând părintele Daniil că soldaţii nu se liniştesc, a întins mâinile în sus în chipul crucii şi a zis: „Dacă voiţi să distrugeţi biserica, ucideţi-mă şi pe mine, că eu nu mă duc de aici!”.

Pagini