Monahul Damian Ţâru, de la Mănăstirea Secu din Neamţ (1892–1964)

Monahul Damian Ţâru a fost un mare nevoitor, un neîntrecut isihast al zilelor noastre.

S-a născut la Târgu-Ocna (Bacău), dintr-o familie de ţărani credincioşi. După terminarea şcolii primare, este dat ca ucenic la un atelier de tâmplărie din localitate. Însă, fiind ales de Duhul Sfânt, în anul 1915 intră în viaţa monahală. Mai întâi se duce la Mănăstirea Frăsinei, pentru a fi cât mai înstrăinat de lume. După zece ani de ascultare, aceeaşi dorinţă de linişte îl trimite la Mănăstirea Turnu. Aici nu stă decât patru ani.

În anul 1930, călăuzit de pronia lui Dumnezeu, se reîntoarce în Moldova şi se stabileşte la Schitul Ţibucani (Neamţ). Între timp, şi sora sa după trup intră în viaţa monahală. În anul 1935 este călugărit cu numele de Damian, iar în anul 1940 se retrage la Mănăstirea Secu, unde rămâne până la moarte. Aici, părintele Damian Ţâru ajunge la o mare sporire duhovnicească, întrecând pe toţi ceilalţi din mănăstire cu ascultarea, cu rugăciunea şi cu smerenia.

La 20 ianuarie 1964, se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Secu.

Părintele Damian dorea din copilărie să-L slujească pe Hristos. Spunea ucenicului său că, pe când era mic, se furişa din casa părintească şi se încuia singur în biserica satului. Acolo petrecea toată noaptea, rugându-se şi citind sfintele cărţi cu lumânarea în mână, iar când se lumina de ziuă, se întorcea din nou acasă. Mama lui, nu o dată, îl bătea să-i spună unde doarme noaptea. Dar el răbda toate, pentru dragostea lui Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 618-619)