Ascultarea și protejarea ei sunt temeiurile dezvoltării ființei întregi. Rodul uman al ascultării are nevoie de protecție, așa cum Maica Domnului și Pruncul au nevoie de Iosif. Rodul de sfințenie al ascultării omului are nevoie de cineva care să îi asigure spatele, un alt om, un înger, sau Dumnezeu.

Ca oameni cu toții ascultăm și protejăm, în diferite perioade de timp, cum creștem, și în același timp, prin roluri diferite.

Hristos se naște tot timpul care ni s-a dat. Momentul sărbătoririi se odihnește în culcușul bucuriei continue a rugătorilor omenirii. Bucuria reverberează în valuri pe marea firii și către cei care numai văd sau aud că cineva se bucură, fără să știe de ce o face. Fințele create resimt mișcarea discretă până la a se obișnui cu firescul ei.

Ascultarea și protejarea ei sunt forme ale dragostei. Unde dragoste nu e de toate părțile, se duc în obediență, dominare și control. Unde dragoste nu e numai de o parte se duc în iresponsabilitate și trădare. Ascultarea și protejarea ei nu sunt virtuți sociale, manageriale și politice, ci duhovnicești.

Niciun om nu poate separa planurile fiecărei situații în lume fără a avea ochiul curat și inima atentă. Ascultarea și protejarea ei nu sunt filosofie practică, de pus în legi omenești, ci faptă cu faptă, gând cu gând, gând cu faptă, toate prin inimă. Ascultarea și protejarea ei sunt și se fac. Pe această piatră se poate face mai departe casa.