Familia este locul în care omul se poate împlini sufletește și trupește. În familie, omul devine capabil de dăruire, iubire, jertfă și trebuie să scape de egoism. Este o mica biserică, după cum o numea Sfântul Ioan Gură de Aur, iar scopul căsătoriei este ca soții să se mântuiască.

În Eden a fost cea mai frumoasă și bună perioadă a primei familii, a lui Adam și a Evei. Dumnezeu a văzut că lui Adam îi trebuie un ajutor și, astfel, săvârșește „nunta” dintre cei doi, astfel ne este arătată prima căsătorie din istorie. 

Dumnezeu, asemenea unui olar, îl creează pe Adam, iar apoi, din coasta sa, Domnul a adus-o la viață pe Eva. Femeia a fost creată din coasta bărbatului, din partea cea mai apropiată de inimă, pentru a fi iubită, ocrotită și prețuită de el. 

Dând nume tuturor animalelor, Adam își dă seama că fiecare animal are perechea sa, doar el este singur. Dumnezeu a îngăduit ca omul să cunoască această lipsă, pentru ca dorința de comuniune să se nască în sufletul său. Din coasta lui Adam a fost zidită Eva, semn al unirii tainice și al intimității ce leagă pe bărbat de femeie.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne arată că precum femeia și-a luat trupul din Adam, tot așa și Hristos, numit Noul Adam, și-a luat trupul din Preacurata Fecioară. 

Femeia, asemenea bărbatului, este o creație aparte, având aceeași demnitate și fiind ajutorul potrivit de care acesta avea nevoie.

Prima familie viețuia în Rai, într-un loc unde aveau tot ce era necesar, un loc special, protejat. După cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur, prin așezarea primei familii în Rai, vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de primii oameni și că de la început Domnul a vrut ca omul să fie în raiul desfătării. În grădina raiului, cei doi erau asemenea unor regi, iar Edenul era palatul lor, unde aveau tot ce își puteau dori.

Raiul era străbătut de un râu care se împărțea în patru brațe. Conform Sfântului Ambrozie cel Mare, izvorul din care curgea râul este o prefigurare a Mântuitorului nostru, Izvorul vieții veșnice. Celelalte patru râuri simbolizează înțelepciunea, curajul, cumpătarea și virtutea.

Totuși, în Eden, Adam și Eva nu stăteau degeaba, ci aveau datoria să lucreze și să păzească această grădină. Fericitul Augustin subliniază însă că această lucrare era o bucurie, nu o povară, așa cum s-a întâmplat după cădere, deoarece toate creaturile ascultau de om și îi erau supuse. 

Pentru unii poate fi surprinzător faptul că prima familie din Rai avea de lucru, dar această rânduială era necesară pentru a-i feri de lenevire. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că cei doi aveau și datoria să păzească Grădina Raiului, pentru că Dumnezeu îi așezase ca stăpâni peste ea.

Despre cinstea cu care a fost creat omul și locul în care a fost așezat inițial de Dumnezeu, psalmistul ne vorbește zicând: ,, micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” ( Psalmi 8, 5-6).

Adam și Eva au primit darul stăpânirii peste creație, chemarea de a lucra și a păzi grădina desfătării. Viața primei familii în Rai ne descoperă bunătatea și grija lui Dumnezeu, Care a voit ca omul să trăiască într-un loc special și într-o legătură directă cu Stăpânul ceresc.  

(Pr. Dănuț Lazăr, Parohia Poiana cu Cetate)

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997

2. Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuire la Facere, traducere Andreea Stănciulescu, Editura Egumenița

3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în colecția ,,Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, traducere Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiunea al Bisericii Ortodoxe  Române, București, 1987

4. Sfântul Simeon Noul Teolog, Cuvântări Morale, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe  Române, București, 1977

5. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Facerea Omului, trad. Ierom. Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010

6. Seraphim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii și întâiul om, traducere Constatin Făgețean, Editura Sofia, București, 2009