În obștea Sihăstriei se nevoiau nenumărați părinți cu viață îmbunătățită. Lucrarea de căpătâi a monahilor era curățirea lăuntrică de patimi prin cultivarea ascultării tăcute, a smereniei, răbdării și rugăciunii. Multe dintre mănăstirile cu tradiție monahală străveche, dar care rămăseseră fără viețuitori, au fost revigorate prin strămutarea unor părinți sihăstreni cu viață duhovnicească sporită. 

Așa s-a întâmplat și cu Mănăstirea Slatina, în anul 1949, când Patriarhul Iustinian a dispus aducerea aici a mai multor monahi de la Sihăstria, avându-l ca stareț pe părintele Cleopa. Obștea de la Slatina excela prin trăitorii Rugăciunii inimii, între care se numărau: ieroschimonahul Paisie Olaru, viitorul mitropolit Antonie Plămădeală, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, părinții Petroniu Tănase, Dosoftei Morariu ș.a. 

Părintele Proclu își amintește că „aceștia erau foarte sporiți. Ziceau Doamne, Iisuse, unde erau puși la ascultare făceau cu dragoste și parcă îi simțeai ca pe niște sfinți. Puteai să ai o mie de călugări din aceia, te simțeai ca numai cu unul. Unii ce făceau? După Utrenie, veneau la chilie și ieșeau pe hol, unde făceau metanii până pe la ora 4. Și dormeau o oră, apoi suna clopotul să se ducă la biserică. De la biserică, se duceau la ascultare. Am vrut să mă țin de ei, dar n-am putut. Am fost neputincios”[*].

S-a străduit, însă, să aibă cât mai des în mintea sa Rugăciunea lui Iisus și să se lepede de voile și dorințele sale, trecând prin diferite ascultări, printre care și cea de ucenic la stăreție. În imediata apropiere a Părintelui Cleopa, a pătruns tainele vieții monahale, învățând să cugete zi și noapte la moarte și să-și cerceteze cu multă trezvie conștiința –  dacă este sau nu rănită de boldul păcatului. 

Mulțumit de râvna cu care își îndeplinea îndatoririle monahale, starețul Mănăstirii Slatina scria într-o adeverință eliberată la 3 iunie 1950: „Fratele Gheorghe Nicău este un bun creștin, ascultător, supus, evlavios și foarte smerit, așa cum cer Sfintele Canoane. În obștea noastră, toate ascultările care i s-au încredințat le-a exercitat fără cârtire și cu cea mai mare bunăvoință, spre deplina noastră mulțumire”. Aceleași referințe apreciative se regăsesc și în recomandarea pentru tunderea sa în monahism, în care Părintele Cleopa scria: „Acest frate este cel mai duhovnicesc dintre frații Sfintei Mănăstiri, foarte ascultător, râvnitor, harnic și este exemplu de smerenie, ascultare și în slujba Bisericii”. 

La slujba privegherii din 17 noiembrie 1951, fratele Gheorghe a intrat în cinul monahal, fiind călugărit cu numele de Proclu de către Înaltpreasfințitul Sebastian, Mitropolitul de atunci al Moldovei. A fost luat sub mantie de părintele Dosoftei Morariu, neînfricat mărturisitor al credinței în timpul prigoanei comuniste și biograf harismatic al vieții Sfântului Serafim de Sarov. 

(Articol realizat de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă)