În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să-L vândă pe Iisus. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. De aceea el căuta cum să-L dea lor la timpul potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paștile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești să mergem să pregătim, ca să mănânci Paștile? Și a trimis doi dintre ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că învățătorul zice: Unde este încăperea în care pot să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foișor mare, așternut gata. Acolo să pregătiți pentru noi. Și au ieșit ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile. Și, făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Pe când ședeau la masă și mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. Atunci ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Și, mâncând ei, Iisus a luat pâinea și, binecuvântând, a frânt și le-a dat lor, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Apoi, luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile»; dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu. Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. El însă spunea mai stăruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Și tot așa ziceau toți. Și au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, și acolo a zis către ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga. Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a început a Se tulbura și a Se mâhni; și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați. Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul acesta. Și zicea: Avva, Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești. Apoi a venit la ucenici și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie să veghezi un ceas? Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Și, iarăși mergând, S-a rugat, același cuvânt zicând; apoi, venind iarăși, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiați și nu știau ce să-I răspundă. Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! E gata, a sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat. (Marcu 14, 10-42) (Marți în săptămâna a 35-a după Rusalii)

După relatarea de luni, despre Intrarea Domnului în Ierusalim, pericopele evanghelice din celelalte zile ale acestei săptămâni premergătoare Postului Mare rememorează, în versiunea Sfântului Marcu, cele întâmplate cu Domnul începând de la Cina cea de Taină și până la Răstignirea Sa. Versetele rezervate pentru această zi condensează momentele dramatice dinaintea Sfintelor Pătimiri, începând cu hotărârea lui Iuda de a-L da pe Iisus în mâinile mai-marilor templului. Din Evanghelie nu reiese motivul pentru care acest ucenic a ajuns să-și trădeze Învățătorul, ci doar că în urma înțelegerii, căuta un moment prielnic. 

Povestirea trece repede către un alt moment important în memoria creștinilor, anume Cina cea de Taină, care a avut loc în seara dinaintea Paștilor, când se mâncau azimi (pâini nedospite) și se jertfea mielul pascal de către fiecare cap de familie. Pregătirea Cinei are loc după un scenariu similar celui dinaintea Intrării în Ierusalim: Mântuitorul îi trimite pe doi ucenici în cetate, spunându-le amănunțit cum vor fi întâmpinați de către un om cărând un ulcior cu apă, care le va fi gazdă. Îndeplinirea întocmai a celor prevăzute, în urma atâtor fapte minunate petrecute înainte, nu mai pare ceva ieșit din comun. Prezentul și profeția tind să se amestece în această ultimă săptămână a activității pământești a Domnului, de parcă timpul nu mai are răbdare. Așa pare să se întâmple și cu relatarea lui Marcu, mai scurtă, aproape telegrafică în comparație cu ceilalți Sfinți Evangheliști. Nici măcar momentul deconspirării lui Iuda nu pare a avea o importanță semnificativă, neamintindu-se decât despre prorocia Domnului că unul dintre ucenici Îl va vinde, fără alte amănunte. Mai importantă în această descriere grăbită este instituirea Sfintei Împărtășanii, Domnul luând pâine și frângând-o spre a o împărți tuturor, spunând că este Trupul Său. Tot la fel a făcut și cu paharul de vin, pe care îl numește Sângele Său, „al Legii celei noi” aduse de El și care se varsă „pentru mulți”. Rostind cuvintele euharistice, Mântuitorul Hristos evidențiază dubla dimensiune a Cinei celei de Taină: un eveniment punctual, întâmplat în prezența celor doisprezece ucenici și care e ultimul înainte de a Se bucura cu ei de Paharul Euharistic în Împărăția lui Dumnezeu, dar, totodată, și un eveniment de importanță cosmică, cu participarea a multora din diferite timpuri și locuri, pentru care Hristos Se jertfește la fel ca și pentru contemporanii Săi de acum două mii de ani.

Relatarea Sfântului Marcu merge mai departe, fără a insista asupra învățăturilor finale ale Domnului, expuse amănunțit de Ioan. Cel de-al doilea Evanghelist amintește doar că această cină a continuat cu cântări de laudă. Prin urmare, această masă de seară nu s-a desfășurat ca și cum ar fi un moment de întristare și de rămas bun, ci, dimpotrivă, ca o sărbătoare spre lauda lui Dumnezeu. În finalul pericopei din această marți este amintită rugăciunea Domnului din grădina Ghetsimani după ce, pe drumul către acel loc ferit, Iisus a avut un dialog cu Petru căruia i-a profețit iminenta lui lepădare. Ca și pe muntele Taborului, unde S-a schimbat la Față, Domnul îi ia cu Sine la locul de rugăciune doar pe Petru, Ioan și Iacov, lăsându-i la o oarecare distanță. Iar aceștia, deși martorii unui eveniment asemănător petrecut nu de mult, nu reușesc să privegheze în preajma Domnului, ci adorm, fiind cercetați de Iisus de trei ori. Există un paralelism demn de luat în seamă între atitudinea celor trei pe Tabor, respectiv pe muntele Măslinilor. Cele întâmplate îi surprind, neștiind ce să spună atât la vederea luminii sfinte din cer (Marcu 9, 6), cât și aici, la reproșul Domnului că nu au putut priveghea (Marcu 14, 40). Ucenicii sunt depășiți de situație, dar Domnul chiar și în această stare nu pregetă să îi învețe: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită”, arătându-le că singura formă de a nu cădea pradă răului este vigilența și menținerea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune. În această încercare umană de a menține neîntreruptă comuniunea cu Dumnezeu, cele două elemente constitutive ale omului se comportă diferit: „duhul este osârduitor”, adică reprezintă inițiativa și, totodată, voința, căutarea celor înalte, în timp ce „trupul este neputincios”, trâgându-l pe om către pământul din care a fost luat. Dar în fața acestei neputințe omenești ontologice, Domnul reproșează cu blândețe, revenind de trei ori. Acest lucru indică insistența cu care Dumnezeu revine în viața fiecăruia dintre noi, dându-ne noi și noi șanse să ne venim în fire și să-L căutăm, îngăduindu-ne odihna atunci când, venindu-ne ceasul, va înceta osteneala pământească.