Gherghesenii și demonii lor (Luca 8, 26-39)

Reflecții

Gherghesenii și demonii lor (Luca 8, 26-39)

Minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor vine să spună multe omului contemporan. Depinde din ce perspectivă e citită. Astfel, în vreme ce unora le vorbește despre demonii care-i posedă, altora le cere să nu-și lege inima de bunurile materiale, lăsându-i să înțeleagă că sufletul unui om este infinit mai prețios înaintea lui Dumnezeu decât acestea. Altora vine să le semene în suflet nădejdea tămăduirii. Căci Învățătorul, care a reușit să-i redea celui din narațiune atât sănătatea trupească, cât și cea sufletească, e capabil să ne-o ofere și nouă în cazul în care ea e deteriorată, sau pierdută. 

Aspecte introductive

Pilda semănătorului și dialogul privitor la mama și frații Domnului sunt urmate de o minune. Una specială. O exorcizare. Menită a reliefa dragostea Dumnezeului întrupat pentru om. Căci, la baza miracolului stă iubirea lui. Dorința de a-i reda omului sănătatea și viața normală.

Ținutul Gherghesenilor

Aflat, precum ține să arate Sfântul Luca, în vecinătatea Galileii, ținutul gherghesenilor este unul cu o viață dinamică. Oamenii se ocupă de comerț, agricultură și alte îndeletniciri similare, în încercarea de a-și face existența mai frumoasă și a-și asigura cele necesare traiului. Există, însă, între ei și oameni nefericiți. Un exemplu poate fi considerat și demonizatul beneficiar al minunii pe care o avem în vedere. 

Dialogul și minunea

Pe acesta îl va întâlni Hristos de îndată ce va adăsta pe acele meleaguri. Descrierea pe care i-o face naratorul e una ce i-ar duce, probabil, pe oamenii de astăzi, cu gândul înspre sărbători păgâne precum Haloween. Diavolul care-l stăpânește e cel care-l abordează pe Învățător, atunci când acesta îi poruncește să plece: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui”. Dincolo de aspectul de lamentație, cuvintele lui vădesc aroganța caracteristică celui care le rostește. Ca atare, e legitimat. Se conformează, declinându-și identitatea. Legiune e numele său. Nu pentru că cineva prea puțin talentat ar fi eșuat în a-i alege o poreclă mai reușită, ci din pricina faptului că entitatea se definea prin prisma unei multitudini de locatari.

Făpturile Tartarului nu sunt decise să-și vândă ușor pielea. Negociază. Solicită să intre în turma de porci care paște pe munte. Primesc avizul. Precum era de așteptat, prezența lor nu aduce ceva bun. Suinele se aruncă în mare și se îneacă. În consecință, anunțați de paznicii bietelor animale, oamenii cetății vin la Hristos. Probabil, sunt puși pe harță. Se liniștesc repede, văzându-l pe demonizat tămăduit. Îi cuprinde frica, precum mărturisește Evanghelistul. Ca atare, îi cer să plece. Spre a evita eventuale minuni ulterioare și pierderile materiale pricinuite de acestea. Nu înțeleg decât în mică măsură ce lucru minunat s-a întâmplat. Nu prea le plac minunile care-i ating la portofel. Iisus se conformează. Intră în corabie și se înapoiază, în ciuda rugăminții tămăduitului. Acestuia îi poruncește, însă, a mărturisi cât bine i-a făcut Domnul. Cuvintele Sale vin ca o poruncă, pe care, fostul demonizat ține să o îndeplinească de îndată.

În loc de concluzii

Minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor vine să spună multe omului contemporan. Depinde din ce perspectivă e citită. Astfel, în vreme ce unora le vorbește despre demonii care-i posedă, altora le cere să nu-și lege inima de bunurile materiale, lăsându-i să înțeleagă că sufletul unui om este infinit mai prețios înaintea lui Dumnezeu decât acestea. Altora vine să le semene în suflet nădejdea tămăduirii. Căci Învățătorul, care a reușit să-i redea celui din narațiune atât sănătatea trupească, cât și cea sufletească, e capabil să ne-o ofere și nouă în cazul în care ea e deteriorată, sau pierdută. Își asumă inclusiv sarcina negocierii cu demonii care ne îngreuiază existența. Trebuie doar să i-o cerem cu credință. Îndrăzniți!