Câteodată omul îşi ascunde slăbiciunile faţă de cei care îl iubesc, ca să nu se dezguste de el. Şi se ascunde de cei care îl laudă, ca să nu le înşele aşteptările.

Greşeşte de două ori. Mai întâi, dacă şi-ar descoperi el singur slăbiciunile, cei care-l iubesc şi-l laudă nu l-ar iubi şi nici nu l-ar lăuda mai puţin, în timp ce, dacă ei singuri i-ar descoperi slăbiciunile, dezgustul şi înşelarea aşteptărilor, de care se teme atât de mult, ar fi inevitabile.

Apoi, fiindcă uită că este totuşi un Ochi care vede totul, care ştie totul şi descoperă totul.

Aşadar, este mai bine să-şi descopere omul slăbiciunile sale mai devreme, decât să le ascundă şi astfel să crească şi să se descopere ele singure mai târziu.

Căci ruşinea se îndură mai uşor la tinereţe, decât la bătrâneţe.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături depre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, p. 35)