Bătrânul Porfirie povăţuia să ne adresăm unul altuia cu blândeţe, fără prea multă asprime, şi dădea următorul exemplu:

Dacă trebuie să spuneţi cuiva că minte, nu folosiţi exact aceste vorbe, că se va simţi jignit şi va riposta; spuneţi-i doar că nu este exact.

Cea mai eficientă armă a mântuirii noastre este îngăduinţa. Mila care ne vine de la Dumnezeu trebuie întoarsă în dar spre semenii noştri.

‒ Trebuie să fac tot timpul milostenii, Părinte? Adică să-i ajut material pe semenii mei care sunt în nevoie? Vă întreb deoarece, după cum ştiţi, nu stau chiar strălucit din punct de vedere material.

‒ Când poţi, fă-o şi pe asta. Dar ajută-i mai cu seamă vorbindu-le, ascultându-i când simt nevoia să vorbească despre problemele şi durerile lor şi fiindu-le alături, aşa încât să nu se mai simtă singuri.

Într-o zi, fiind eu foarte mâhnit că anumiţi oameni nu răspunseseră iubirii mele, Bătrânul mi-a spus:

‒ Astăzi, oamenii cer să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect este să nu-ţi pese dacă ei te iubesc, atâta timp cât tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe ei. Doar aşa se îmbogăţeşte sufletul.

(Părintele Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 30-31)