Dincolo de caracterul său specific, Istoria bisericească a lui Filostorgiu (sec. al V-lea) ne oferă informaţii valoroase privind cunoaşterea ştiinţifică din epoca sa[1]. Un om de cultură creştin precum Filostorgiu transmite cunoaşterea ştiinţifică clasică în care fusese educat, pe care o așază în raport cu credința. Vom sublinia astăzi gradul său de interes pentru astronomie şi astrologie.

*

Despre Istoria bisericească:Scrisă în deceniul patru al secolului al V-lea şi acoperind perioada 320-425, Istoria lui Filostorgiu, eunomian de credință, precedă cu puţin Istoriile scrise de Socrate, Sozomen şi Teodoret. Textul complet nu a ajuns până la noi, dar a fost consultat de patriarhul Fotie al Constantinopolului (secolul al IX-lea), care i-a arătat un interes aparte, apreciind stilul elegant și, mai ales, tematica diversă. Acesta a scris, mai întâi, o notiță bibliografică în masiva sa lucrare Bibliotheca și, pe de altă parte, a alcătuit un rezumat extins care păstrează structura Istoriei (în douăsprezece cărți).

*

În ceea ce priveşte astronomia şi astrologia, interesul istoricului se arată similar cu al altor creștini educați ai epocii, între care se remarcă Sfântul Grigorie Teologul (Or. 7, 7). La acesta din urmă, a observa şi a cunoaşte mersul astrelor şi fenomenele atmosferice, de pildă, este important şi firesc. Este important, însă, a respinge practica religioasă a astrologiei, de vreme ce ea este una deterministă, păgână, așezată împotriva voinței lui Dumnezeu și a libertății omului. Filostorgiu dă în vileag ridicolul oracolelor păgâne, care transmit răspunsuri înșelătoare de la demoni:

Filostorgiu/Fotie: [Filostorgiu spune] că, după ce moaştele sfântului mucenic Vavila au fost mutate, oracolele păgâne, începând cu cel de la Dafne, au început să dea răspunsuri şi să prezică, pronia dumnezeiască îngăduindu-le să vorbească, însă prefăcând în ruşine zelul de a le cinsti arătat de cei care le consultau. Căci, prin înseşi mijloacele prin care păgânul a căutat să-i facă pe demoni să prezică, pentru ca astfel să îi poată slăvi şi mai mult, pronia divină i-a silit pe aceştia să îşi dea în vileag slăbiciunea şi înșelăciunea, deoarece prezicerile pe care le-au făcut s-au vădit a fi false şi deşarte.(Ist. bis. 7, 12)

În timpul [domniei] lui Valens, oracolele păgânilor au dat celor care le consultau răspunsuri înscrise cu litere care, atunci cand erau puse împreună, păreau unora că formează numele „Teodosie”, altora „Teodul”, „Teodor” sau un alt nume asemănător, căci ceea ce era scris mergea doar până la litera delta, demonii, după cum le stătea în obicei, dând răspunsuri cumai multe înţelesuri, spre a-i nenoroci pe cei care se încredeau în ei şi a evita orice greşeală [în prezicerile făcute].(Ist. bis. 9, 15)

Asemenea Sfântului Grigorie, a istoricilor bisericești Socrate sau Sozomen, dar și a istoricului păgân Ammianus Marcellinus, Filostorgiu notează utilitatea observaţiilor astronomice, în măsura în care este necesar să cunoaştem semnele trimise de Dumnezeu.

Astfel, un episod remarcabil îl constituie apariția unei stele neobișnuite, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, prevestind „mari nenorociri ce aveau să se abată asupra lumii”. Contopirea luminii acesteia cu a altor stele din jurul său au oferit priveliștelea unei stele mari de forma unei săbii.

Filostorgiu/Fotie: O mulţime de alte stele s-au strâns după aceea din toate părţile în jurul ei, [formând] o privelişte asemănătoare cu cea a unui roi de albine ce se adună în jurul reginei. Apoi, parcă forţate de alăturarea lor, luminile acestor stele s-au contopit într-o singură flacără,  de forma unei săbii mari şi înfricoşătoare cu două tăişuri, care strălucea cu putere, toate celelalte stele aliniindu-se în această configuraţie, pe când cea care fusese văzută prima rămăsese ca o bază sau un mâner din care părea că izvorăşte întreaga lumină, precum o vâlvătaie ţâşneşte din fitilul unei lămpi.Atât de stranie a fost această apariţie!(Ist. bis. 10, 9)

Cunoscutul episod al apariției crucii în timpul bătăliei lui Constantin cu Maxenţiu (312) este pictat într-o manieră asemănătoare cu a celorlalte izvoare creştine:

Filostorgiu/Fotie: Acest autor atribuie, ca şi ceilalţi [istorici], trecerea lui Constantin cel Mare de la cultul păgân la creştinism victoriei sale asupra lui Maxenţiu, într-o bătălie în care semnul crucii a fost văzut spre răsărit, întinzându-se pe o mare distanţă, fiind format dintr-o lumină strălucitoare şi înconjurat de stele ca un curcubeu, ce închipuiau litere care, în limba romanilor, alcătuiau cuvintele „Prin acest semn vei învinge!”.(Ist. bis. 1, 6)

O cometă prezice sfârşitul lui Constantin:

Filostorgiu/Pătimirea Sf. Artemie 7:Pe când era în al treizeci şi unulea an al împărățirii sale şi intra în cel de-al treizeci şi doilea, împăratul Constantin, cel iubitor de Hristos, aflând că perşii se pregăteau de război împotriva lui, a pornit din oraşul său [i.e. Constantinopol] şi a ajuns până la Nicomedia, în Bitinia. Iar acolo şi-a sfârşit viaţa în urma unui complot pus la cale de către fraţii săi, care i-au dat o otravă ucigătoare, moartea sa, după cum se zice, fiind prezisă de o cometă. (Ist. bis. 2, 16a).

În vremea fiului lui Constantin, Constanţiu II, o cruce apare pe cerului Ierusalimului, prevestind înfrângerea tiranului Magnenţiu:

Filostorgiu/Fotie:Constanţiu l-a biruit, aşadar, pe uzurpator, iar atunci s-a arătat şi semnul crucii [pe cer], având o foarte mare mărime şi întrecând în strălucire, cu razele ei uimitoare, lumina zilei. El a fost zărit deasupra Ierusalimului, pe la ora a treia din zi, când se celebra sărbătoarea cincizecimii. Semnul scris de Dumnezeu a fost văzut întinzându-se de la locul numit „al căpățânii” Golgota [i.e. muntele Calvarului] până la muntele Măslinilor şi un curcubeu mare îl înconjura cu totul, ca o cunună. Acel curcubeu arăta îndurarea Mântuitorului răstignit şi suit la cer, iar cununa anunţa biruinţa împăratului. (Ist. bis. 3, 26).

În timpul împăratului Teodosie II (418), apariţia unei comete este urmată de o secetă catastrofală:

Filostorgiu/Fotie: Şi o secetă atât de mare a urmat apoi, încât pretutindeni o moarte neaşteptată a răpit un mare număr de oameni şi vieţuitoare

 şi de apariţia pe cer a unei lumini stranii, rău prevestitoare:

Mai mult, întimpul eclipsei de soare s-a arătat pe cer o lumină de formă conică, pe care unii, din ignoranţă, au luat-o drept o cometă, deşi ea nu prezenta nici una dintre caracteristicile acestora. […] Ea a mai luat şi alte forme ieşite din comun prin care arăta cât de diferită era natura sa faţă de cea a stelelor obişnuite. Lumina a început să se arate pe la mijlocul verii şi nu a dispărut decât către sfârşitul toamnei.  Şi acestă apariţie a fost un semn prezicând războaie mari şi pierderi de nedescris de vieţi omeneşti. (Ist. bis. 12, 8)

*

Suplimentar

A. Bouché-Leclercq, L’astrologie grecque, Paris, 1899, pp. 609-627

G. Marasco, Filostorgio. Cultura, fede e politica in uno storico ecclesiastico del V secolo, Roma, 2005, pp. 43-94

D. Mîrşanu, „Ce a văzut Constantin? O soluţie astronomică şi una metereologică” = Anexa 3 în Lactanţiu, Despre moartea persecutorilor, trad. de C. Bejan, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi anexe de D. Mîrşanu, Iaşi, 2011, pp. 212-214