Experienţa a demonstrat că fără liniştea potrivită, rugăciunea ne oferă acele daruri mai înalte, suplimentare, care rezultă din ea. Atât în lume, cât şi în liniştea munţilor, multe se pot realiza prin rugăciune. Noi ce ne aflăm într-o mănăstire cenobită trebuie să ne ţinem de rugăciune şi să lucrăm virtuţile praxisului: ascultarea, tăierea voii, dragostea reciprocă, toleranţa între noi, spovedania sinceră a gândurilor, rămânerea în ascultare duhovnicească faţă de Bătrânii noştri, spunerea neîncetată a rugăciunii la ascultarea pe care o avem fiecare de îndeplinit în cadrul mănăstirii.

Iar când am plinit toate aceste lucruri, harul lui Dumnezeu va veni în măsura intenţiilor şi a credinţei noastre, în măsura credinţei şi ascultării pe care o avem faţă de Bătrânii noştri, în măsura luptei noastre ascetice.

Şi noi aici, sub un singur acoperiş, sub supravegherea unui păstor, putem ajunge la o măsură suficientă a harului, căci Dumnezeu nu demonstrează favoritism. El răsplăteşte pe cei ce lucrează poruncile Sale cu o inimă curată, cu o conştiinţă curată, îi mângâie şi le oferă nădejdea mântuirii.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 298)