După spovedanie, sau chiar în timpul acesteia, preotul obișnuiește a da câteva lămuriri, sfaturi, povețe. Se cere acum multă luare aminte la eventualul canon pe care-l rânduiește preotul (nu spre pedeapsă — cum consideră unii, ci spre vindecare) și dacă ne dă dezlegare sau nu pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Pentru păcate grele și lipsa căinței pe măsura faptelor, preotul duhovnic poate amâna primirea Sfintelor Taine. Dacă credinciosul nu se află în păcate de moarte, se cuvine să îndrăznească, cu binecuvântarea duhovnicului bineînțeles, să se împărtășească mai des. Bineînțeles cu inimă frântă și smerită și cu conștiința păcătoșeniei, dar și cu dorința de a primi prin Împărtășanie ajutor în lupta pentru despătimire și îmbunătățire. Fără Împărtășanie deasă, credinciosul nu poate deveni mai bun, mai iubitor, asemenea lui Hristos.

(Laurențiu Dumitru, Hristos și tinerii, Editura Egumenița, Galați, 2005, p.147)