Sfinţii Părinţi ne propun şi o altă analiză: legătura dintre patimi şi diferitele vârste ale omului. Sfântul Grigorie Palama ne arată că patimile se dezvoltă din fragedă pruncie, în următoarea ordine: în primul rând, apar patimile părţii poftitoare a sufletului, simţul posesiunii şi lăcomia. Pruncii vor să apuce toate lucrurile, iar când se maturizează, vor bani. Pe măsură ce înaintează în vârstă, apare patima slavei deşarte, care se manifestă sub două forme: pe de o parte, dragostea de slava lumească, manifestată prin înfrumuseţarea chipului şi prin prisosul de haine elegante, iar pe de altă parte, părerea de sine, concretizată prin îngâmfare şi ipocrizie, prin care vrăjmaşul unelteşte să distrugă comorile duhovniceşti ale sufletului. În fine, se ajunge la neînfrânare, „din care se naşte orice fel de necurăţie a trupului”.

În această privinţă, Sfântul Grigorie Palama face o precizare foarte interesantă: patimile cele după fire au fost create de Dumnezeu „pentru ca noi să umblăm prin ele în lucrarea cea bună şi ziditoare”. Patimile sunt rele doar atunci când „slujesc trupului, împlinindu-i poftele neînfrânării”. În concluzie, Sfântul Grigorie ne atrage atenţia asupra lăcomiei, care este caracteristică pruncilor, asupra iubirii de slavă deşartă, care apare în copilărie, şi asupra neînfrânării, care apare în adolescenţă şi în tinereţe.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 302)