Doamne ajută! Mă simt datoare să mărturisesc o minune care s-a întâmplat în viaţa mea cu ajutorul părintelui Cleopa, în anul 2002. Am crezut, atunci, că e bine să o ţin pentru mine şi am spus-o doar părintelui duhovnic. Eram tânără în acea perioada şi am făcut o pauză destul de mare, stând departe de biserică şi de Dumnezeu. Mă mutasem din Ardeal în Dobrogea şi nu mai călcasem pe la biserică mulţi ani, motivând ca nu-mi place, că nu e ca la noi în Ardeal. Eram în gară la Constanța şi, la o tarabă, cineva vindea cărţi ortodoxe. Apăruseră primele cărţi din colecția „Ne vorbeşte părintele Cleopa”. Am cumpărat şi eu cartea, din curiozitate, şi am început să citesc.

Citind cartea părintelui, realizam cât de păcătoasă sunt şi cum am putut să trăiesc într-un mod atât de nepăsător. Plângeam şi regretam că nu am avut ocazia să-l cunosc cât timp era în viaţa. Am început să merg la biserică, dar îmi era foarte rău când intram. Ceva mă apăsa în piept şi nu mai puteam respira. Mă rugăm mereu să-mi ajute Dumnezeu să scap de această stare. Oriunde mergeam, la mănăstiri, doar pentru asta mă rugăm. Deşi nu l-am cunoscut, simţeam cumva că părintele e un sfânt şi-l rugăm să mă ajute. Atunci când citeam cărţile, vorbeam cu el şi îi spuneam ca dacă l-aş fi cunoscut, viaţa mea era alta. Aveam o viaţă plină de păcate. Mă obişnuisem cu stările de rău pe care le aveam în biserică şi spuneam că, şi dacă mor, eu nu o să plec de la slujbă. A durat un an această stare a mea până într-o noapte, când l-am visat pe părintele. Se făcea ca eram împreună cu soţul meu la Sihăstria şi aşteptam să ne primească părintele să ne spovedim. Eram foarte tulburată că sunt o mare păcătoasă şi părintele nu ne va primi.

Atunci când trebuia să intrăm noi, din chilia părintelui a ieşit un bărbat înalt – ziceam că e ucenicul părintelui – şi ne-a spus că părintele nu ne mai poate primi, că e obosit. Părintele a ieşit şi el pe acea uşă şi, în acel moment, m-a cuprins disperarea şi m-am aruncat la picioarele dânsului, plângând să ne primească şi pe noi, aceasta în vis fiind. În momentul în care visam că m-am prins cu mâinile de dânsul, mi s-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit... eram pe jumătate trează, simţeam ceva ce nu aş putea descrie în cuvinte. Atingerea de părintele o simţeam ca pe ceva real, ca şi cum părintele m-a cercetat pe mine, păcătoasa, şi m-a vindecat de toate durerile mele trupeşti şi sufleteşti. Aveam şi un nodul la sân care mi-a dispărut şi simţeam lucrul acesta. Din acel moment, starea mea sufletească s-a schimbat. O stare de bucurie şi lacrimi de pocăinţă că am trăit atât de mult fără Hristos-Domnul. Mi-aş fi dorit ca acel plâns dulce să îl am până la mormânt. Nu am cuvinte să îl explic.

Părintele m-a cercetat pe mine păcătoasa şi mi-a îndeplinit dorinţa de a-l cunoaşte şi chiar mai mult decât atât. De atunci, mi-a dispărut acea stare de apăsare şi insuficienta respiratorie pe care o aveam atunci când intram în biserică. De atunci, cu ajutorul Domnului şi prin rugăciunile părintelui Cleopa şi ale tuturor Sfinţilor care mijlocesc pentru noi, am rămas în Sfânta Biserică. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Bunul Dumnezeu să ne aibă pe toţi în paza Sa!

(Mărturie trimisă pe adresa redacției de către D. T., noiembrie 2021)