Unii au talent să improvizeze pe loc un discurs, alţii, când vine vorba despre copii, au nevoie de timp pentru a se pregăti minuţios, citind mult şi luând câteva notiţe. Alegând o temă pentru discuţie, este bine dacă, înainte de aceasta, vom cere sfat de la persoane cu mai multă experienţă în acest domeniu, de la preoţi duhovnici, de la cei care sunt mai în vârstă decât noi.

Este important, ca toate discuţiile, toate acţiunile şi mişcările vieţii religioase să fie pătrunse de iubire pentru Dumnezeu şi oameni. Ele pot fi ţinute din obligaţie, dar niciodată să nu fie formale. Atitudinea superficială faţă de viaţa bisericească ucide credinţa, mai ales la copii. Să ne oprim asupra câtorva probleme generale şi asupra unor aspecte educaţionale.

La Cina cea de Taină Hristos se ruga: „Nu mă rog ca să-i iei din această lume, ci să-i păzeşti pe ei de cel viclean” (Ioan 17, 15). Copiii trebuie pregătiţi pentru evitarea răului acestei lumi, a ispitirilor şi a patimilor ei, dar nicidecum să se izoleze de ea; trebuie să le insuflăm capacitatea de a înfrunta această lume şi de a păstra credinţa în mijlocul necredinţei, curăţia în mijlocul murdăriei şi al păcatului. Pentru realizarea acestui obiectiv e nevoie să avem o credinţă activă şi vie şi să-L iubim pe Hristos şi pe aproapele nostru. Atitudinea creştinismului faţă de lume, după cum afirma Cuviosul Maxim Mărturisitorul, trebuie să fie „nici simţitoare, nici nesimţitoare, ci compătimitoare”.

(Pr. prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 62)