(Audio) Rugăciune pentru întărirea și unitatea familiilor aflate în prag de divorț

Rugăciuni

(Audio) Rugăciune pentru întărirea și unitatea familiilor aflate în prag de divorț

Rugăciune către Sfinții Apostoli Acvila cu soția sa, Priscila; Andronic cu soția sa, Iunia, și Filimon cu soția sa, Apfia, și cu fiul lor, Arhip, pentru întărirea și unitatea familiilor aflate în prag de divorț și pentru izbăvirea de ură și violență (a Episcopului Macarie Drăgoi)

Sfinților Apostoli din ceata celor șaptezeci: Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia, și Filimon cu soția ta, Apfia, și cu fiul vostru, Arhip, pentru iubirea lui Hristos ați lăsat cele ale lumii și v-ați pus grumajii pentru Evanghelie și pentru Adevăr, cununa muceniciei dobândind. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai soț și soție împreună, dedicându-se lucrării apostolice! Miluiți-ne pe noi, voi, cinstitorilor de Dumnezeu, Acvila și Priscila, voi, cei care la Corint pe Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, l-ați găzduit, împreună cu care la făurirea corturilor v-ați nevoit, apoi în Efes și în alte locuri l-ați urmat; și voi, Sfinților Andronic și Iunia, cei de un neam cu Marele Apostol Pavel, care în Epistola sa către Romani vă numește „împreună închiși cu el, vestiţi între apostoli şi care înaintea lui ați fost în Hristos”; și voi, Sfinților Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip, care casa voastră din Colose în Biserică Vie ați prefăcut și pe Hristos Domnul ați mărturisit cu prețul vieții. Văzând toate acestea și minunându-ne de vitejia și dragostea voastră, vă rugăm să luați aminte la cererile noastre pe care cu multă zdrobire de inimă le aducem. Picurați și peste sufletele noastre untdelemnul iubirii de Dumnezeu, ca să avem candelele aprinse pentru Mirele Hristos și de întunericul cel din afară să ne izbăvim. Familiile creștinilor păziți-le în unitate și în legătura păcii. Înmulțiți dragostea și sporiți-le credința. De tentațiile lumii și de calea cea largă a Mamonei păziți pe soții creștini. Conștiința le-o treziți. Pocăința le-o insuflați. Cele bune și de folos, cele binecuvântate să le sporiți, iar de cele nefirești, rele și stricate să ne izbăviți. Păziți-ne de smintelile și tulburările acestui veac întunecat, nor călăuzitor făcându-se pentru noi rugăciunile voastre către Hristos. Amin. Sfinților Apostoli Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia și Filimon cu soția ta, Apfia, și fiul vostru, Arhip, care întru calea căsătoriei și a familiei ați petrecut, luați aminte la mulțimea ispitelor în care familiile viețuiesc în zilele noastre. Puținătatea dragostei și a înțelegerii slăbește unitatea și alungă pacea multora. Multa sudoare cu care muncim, ca altădată vechii iudei robind la cărămizile lui Faraon, stoarce din noi toată vlaga cea sufletească pe care o datorăm casnicilor noștri. Suntem copleșiți de nevoile zilei și am uitat să trăim pentru viață, iar nu pentru cele ale lumii. Ne facem griji pentru multe, pentru cele cu care ne vom îmbrăca, ne vom hrăni și ne vom adăposti, uitând porunca Mântuitorului care ne spune că de cele cerești să ne îngrijim, că toate cele de trebuință pentru traiul zilnic se vor adăuga nouă. Pentru aceasta, ne afundăm în neliniștea cea rea și ne facem unii altora nu sprijin, ci tirani. Și, adăugând rană peste rană, căutăm mângâiere în frumuseți străine, trădând dragostea cea dintre noi. Într-un cuvânt, nefericire, amar și despărțire apasă pe sufletele celor căsătoriți, umplând de suferință sufletele multor copilași. Nu ne lăsați pe noi, ci din iadul acesta scoateți sufletele noastre, Sfinților Apostoli Acvila și Priscila; Andronic și Iunia; Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip! Împăcați sufletele noastre, întoarceți-ne unul către celălalt și pe toți către Dumnezeu, ca să aflăm milă, pace și dragoste mântuitoare! Din tirania grijilor celor multe și a stăpânirii asupra celuilalt, în încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și slujirea celuilalt prefaceți slabele noastre puteri sufletești! Astfel încât, prin rugăciunile voastre, să aflăm izbăvire din ispita despărțirii și a neiubirii dintre noi și să ne facem unii altora prilej de bucurie și de odihnă. Sfinților Apostoli, de la Tronul Mielului de unde vă aflați, pe noi, cei din lume, dar nu ai lumii, nu ne uitați și nu ne treceți cu vederea. Ci, văzând zilele că sunt rele, grabnic veniți-ne în ajutor, ca prin rugăciunile voastre mântuire să dobândim. Amin.

Notă:
Sfinții Apostoli Acvila și soția sa, Priscila, au fost muceniciți la Efes în secolul I, fiind sărbătoriți la 13 februarie și 14 iulie; Sfinții Apostoli Andronic și soția sa, Iunia, au fost muceniciți în anul 58, fiind sărbătoriți la 17 mai și 30 iulie; Sfinții Apostoli Filimon cu soția sa, Apfia, și cu fiul lor, Arhip, au fost muceniciți în anul 70, fiind sărbătoriți la 22 noiembrie și 19 februarie.

Citește despre: