Sfântul Apostol Acvila, unul din cei șaptezeci de Apostoli, a fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel și a fost așezat episcop de acesta. El era de neam iudeu, din părțile Pontului, locuind în Italia cu femeia sa, Priscila, mai înainte de a crede ei în Hristos.

Când Claudiu Cezarul a poruncit ca toți iudeii să fugă din Roma, atunci Acvila cu soția sa au trecut în Corint. Pricina acestei izgoniri a iudeilor din Roma a fost aceasta: începându-se propovăduirea Domnului nostru Iisus Hristos în Roma și Sfântul Apostol Petru venind și el acolo, au primit sfânta credință în Hristos, dar mai mulți petreceau întru necredință. Dar ei aveau multe certuri între dânșii, căci unii mărturiseau că Hristos este adevăratul Mesia, iar alții se lepădau de El, hulindu-L.

Necredincioșii iudei, precum cei din Ierusalim și din celelalte părți, tot astfel și din Roma, de multe ori se sculau cu răutate împotriva creștinilor. Ei nu sufereau nici să audă de numele lui Iisus Hristos, dar și pe păgâni îi îndemnau spre aceasta, gonind pretutindeni pe cei credincioși. Dar cei care se întorsesera la Hristos, aceia apărau pe iudeii ce crezuseră, de iudeii cei necredincioși; din această pricină se ridica între dânșii ceartă. De acest lucru s-a dat de știre lui Claudiu Cezarul. Dar, de vreme ce Hristos se numea de creștini că este Fiul lui Dumnezeu și împărat al lui Israel, pentru aceea Cezarul s-a temut să nu se ridice vreo tulburare în popor și să se arate între dânșii un alt împărat, care să-i ia stăpânirea lui. Deci, el a poruncit ca pe toti iudeii cei credincioși și necredincioși, să-i izgonească din Roma și din toată Italia.

Se mai povestesc încă și alte pricini ale izgonirii acelora. Iudeii cei necredincioși amăgiseră la credința lor mozaică pe împărăteasa Agripina, femeia lui Claudiu.

Deci iudeii, fiind izgoniți de acolo, Acvila s-a dus în Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor sale, pentru că era cu meșteșugul făcător de corturi.

Pe vremea aceea, Sfântul Apostol Pavel, propovăduind pe Hristos între neamuri, a mers de la Atena la Corint, cetate de scaun a Ahaiei și aflând acolo pe Acvila cu soția sa, Priscila, a găzduit la dânșii și fiind de același meșteșug cu ei, lucrau împreună corturi. Deci, învățându-i pe ei a crede în Hristos, i-a botezat.

Petrecând Pavel în Corint o vreme, se întreba cu iudeii și cu elinii despre Hristos. Astfel, i-a învățat pe ei cuvântul lui Dumnezeu un an și șase luni. Apoi, plecând cu corabia în Siria, a luat cu dânsul pe Acvila și pe Priscila. Sfântul Apostol Pavel a sosit împreună cu dânșii și cu ceilalți următori ai lui la Efes și voind ca să fie în Ierusalim de praznicul Pastelui, au lăsat în Efes pe Acvila și pe Priscila, ca să învețe pe efeseni sfânta credință cea în Iisus Hristos. Iar el s-a dus singur la Ierusalim, făgăduindu-le ca iarăși o să se întoarcă la dânșii în Efes.

După ce Pavel s-a dus în calea cea socotită de dânsul, a venit la Efes iudeul Apolo, de neam alexandrin, bărbat înțelept și tare în Scripturi. Acesta era învățat în calea Domnului și arzând cu duhul, grăia și învăța cu dinadinsul cele pentru Domnul. Însă nu știa încă de botezul cel în Sfânta Treime, ci numai de botezul lui Ioan. Auzind Acvila și Priscila de această învățătură a lui Apolo, l-au primit pe el la dânșii și mai cu încredințare i-au spus calea Domnului. După aceasta, Sfântul Apostol Pavel s-a întors de la Ierusalim la Efes și a scris de acolo Întâia Epistolă către Corintenii care crezuseră în Hristos. Iar la sfârșit le grăiește: „Închina-se vouă întru Domnul Acvila și Priscila, cu adunarea cea din casa lor, (adica cu slugile lor)”.

După aceasta, murind Claudiu Cezarul, iarăși s-a dat libertate iudeilor să viețuiască în Roma. Deci, iudeii se întorceau fiecare la locul lor cel dintâi, la averile lor, adică în Italia. Atunci și Acvila cu Priscila s-au întors în Roma.

Când Sfântul Apostol Pavel s-a întors iarăși la Corint și a scris de acolo epistola către Romani, n-a uitat ca într-însa să trimită sărutarea sa, către acești iubiti ucenici ai săi, zicându-le în capitolul cel mai de pe urmă, astfel: „Sărutați pe Acvila și Priscila, ajutătorii mei în Iisus Hristos, care pentru sufletul meu și-au pus grumajii lor, cărora nu eu singur le mulțumesc, ci toate Bisericile neamurilor.

Sfântul Acvila, zăbovind o vreme în Roma, s-a dus iarăși în Asia, cu soția sa. Pentru că a fost rânduit de învățătorul său, Sfântul Apostol Pavel, la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Mergând el la Efes, ajuta întru osteneli pe Sfântul Apostol Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, pe care, punându-l episcop, l-a lăsat acolo, precum grăiește în cea dintâi Epistolă scrisă către dânsul din Laodiceea: „Te-am rugat pe tine să rămâi în Efes, când mergeam în Macedonia...”

După aceasta, când Sfântul Apostol Pavel a fost izgonit de evrei din Ierusalim și a fost dus la Roma în lanțuri, a scris de acolo a II-a Epistolă către Timotei. În aceeași epistolă vorbește de acești iubiți ucenici ai săi, zicând: „Sărută pe Priscila și pe Acvila...”.

Sfântul Apostol Acvila, propovăduind pe Hristos în Asia, în Ahaia și în Eracleea, a adus la mântuire mulțime mare de suflete omenești. Pe mulți i-a întors de la idoleasca nebunie la Dumnezeiasca cunoștință, botezându-i.

El a trecut și prin alte țări diferite, binevestind pretutindeni Împărăția lui Dumnezeu și luminând pe mulți cu sfânta credință. A sfărâmat mulți idoli și a ridicat multe biserici, punând preoți și suferind multe ispite.

În urmă a fost ucis de cei necredincioși și a aflat odihnă la ceruri cu ceilalți Sfinți Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.